Ministrul Energiei acuză furnizorii că au mărit facturile intenționat

12 ianuarie 2022 6:30   Național
Ultima actualizare:

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că furnizorii de energie electrică și gaze naturale își bat joc de români în mod intenționat, după ce a ascultat povești ale unor clienți care au primit facturi uriașe. El propune controale ANPC pentru remedierea situației. 

Invitat la Sinteza Zilei, la Antena 3, ministrul Virgil Popescu a ascultat povești ale unor români care au primit facturi uriașe la energie și gaze naturale. El a declarat că furnizorii își bat joc de oameni și că nu au informat corect consumatorii.

„Am rămas înmărmurit la cazurile prezentate. Mi se pare că furnizorii îşi bat joc de oameni. Faptul că nu au o atitudine normală, profesionistă în relaţia cu un client şi le mai spun şi cu nonșalanță să consume mai puţin. Poate să fie a doua factură plafonată, dar unde se găsește compensarea. Furnizorii nu au informat corect oamenii. Deci a fost o păcăleală la adresa clienților”, a declarat Virgil Popescu la Antena 3.

Ministrul Energiei cere controale ANPC

Ministrul a precizat că va cere controale ANPC la furnizori, dar că ar fi bine ca și ANRE și cei de la Antifraudă să fie implicate, mai ales că cei de la ANRE pot da amenzi mai mari.

„Soluția este ca instituțiile care trebuie să facă controale să le ducă la capăt, dacă nu le-au început să le înceapă. În afară de ANPC nicio altă instituție nu face control. Am încredere că ANPC dacă a câștigat procesul cu băncile, va câştiga şi cu furnizorii, să vină şi ANRE şi eventual şi Antifrauda lângă ei. Amenzile pe care le poate da ANRE-ul nu se compară cu nimic”, a mai spus Vigil Popescu.

Ministrul Energiei: ”Este o bătaie de joc la adresa românilor”

Ministrul Energiei a mai subliniat că ANRE și Consiliu Concurenței pot să verifice dacă e vorba de un cartel făcut între furnizori și că el crede că firmele de energie au mărit intenționat facturile.

„Eu cred că şi ANRE-ul şi Consiliul Concurenţei se pot autosesiza să verifice dacă nu cumva fost un cartel între furnizori. Inclusiv aseară spuneam că stau uneori să mă gândesc că poate oamenii aştia au făcut intenționat acest lucru, să creeze această problemă. Au dat drumul la nişte facturi în piaţă care nu erau conform legii. De ce le-au dat drumul? Stau să mă gândesc. Poate împreună cu dumneavoastră şi cu ceilalți membrii din guvern reușim să îi urnim. Este o bătaie de joc la adresa românilor, iar furnizorii profită de asta”, a completat Virgil Popescu.

Mai multe