Ministrul Muncii oferă detalii despre săptămâna de muncă de 4 zile

17 aprilie 2022 21:29   Național

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis că nu se va pronunţa oficial asupra propunerii de reducere a programului de lucru la patru zile pe săptămână, aşa cum prevede un proiect depus în Parlament, până nu va discuta cu specialiştii.

Ministrul Muncii a declarat că nu exclude varianta săptămânii de lucru de 4 zile, dar că această opțiune nu va fi impusă ca obligativitate, ci doar ca o alternativă pentru firmele și angajatorii, care doresc acest lucru. Marius Budai a mai adăugat că o decizie în acest sens va fi luată după o discuție cu specialiștii, iar dacă se va ajunge la un acord, programul ar urma să fie de zece ore pe zi.

Citește și Mii de ucrainieni s-au angajat deja în România. Ce a anunțat ministrul Muncii

O posibilitate. Pe alocuri, cred că s-ar putea, dar ca să fie obligativitate, exclus”, a fost părerea personală a ministrului pe acest subiect. Ministrul a precizat că există ţări europene care au adoptat deja legi în acest sens, precum Belgia, care oferă posibilitatea organizării programului de lucru patru zile pe săptămână, zece ore pe zi, fără ca acesta să fie însă obligatoriu.

Declaraţiile ministrului Muncii vin în contextul în care mai mulţi parlamentari au propus un proiect de lege care prevede modificarea Codului Muncii, proiect în urma căruia săptămâna de lucru ar fi redusă la patru zile, cu trei zile de repaus. În acest caz, ziua de muncă pentru angajaţii cu normă întreagă ar urma să fie de 10 ore. 

Marius Budăi, ministrul Muncii, despre voucherele de 50 de euro

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunțat joi, că voucherele sociale în valoare de 50 de euro, destinate persoanelor vulnerabile, vor fi distribuite începând din iunie, prin Poşta Română.

Citește și Când vor fi livrate voucherele de 50 de euro? Marius Budăi, ministrul Muncii, a oferit explicații

Budai a mai menționat că coaliţia guvernamentală a aprobat un program de sprijin, destinat atât mediului afaceri, cât categoriilor vulnerabile.

Românii vor putea achiziționa şase alimente de bază cu aceste vouchere, și anume: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă, dar lista poate fi schimbată.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe