Secretul renumitei ţuici de Lopătari, dezvăluit de unul dintre cei mai pricepuţi ţuicari

Ianuarie este luna în care gospodarii încep să producă ţuică din fructele puse din toamnă la fermentat. Zona de munte a Buzăului este renumită pentru aroma, culoarea şi tăria licorii cu multe grade, făcută din prune. Tradiţia este încă vie datorită unor gospodari pricepuţi, aşa cum este nea’ Viorel Teşcan, unul dintre cei mai pricepuţi ţuicari ai zonei.

La Lopătari, unde obiceiurile sunt păstrate cu sfinţenie, mâncarea şi băutura au gustul de odinioară. Localnicii se laudă că ţuica de Lopătari este cea mai bună, întrucât are tărie exact cât trebuie, un uşor iz de prună, iar în timp capătă o culoare plăcută, dată de butoiul în care licoarea este ţinută la învechit.

Unul dintre cei mai experimentaţi ţuicari este bătrânul Viorel Teşcan. A adunat în toamnă câteva sute de kilograme de prune din livada sa şi din cei câţiva pomi de la şosea, iar acum, în ianuarie, a sosit vremea să-şi vadă rodul muncii. Zilele trecute, după ce s-a convins că borhotul a ajuns la cel mai bun grad de fermentare, a pus în funcţiune vechea sa instalaţie de distilare din grajd.

”Am pus fructele la fermentat, iar după trei - patru luni le-a venit rândul la cazan”, ne explică bătrânul. Când se apucă de făcut ţuica, buzoianul trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Priceperea a moştenit-o de la tatăl său, care a învăţat la rândul lui să producă ţuica de la bătrânii familiei. Orice amănunt din pregătirea instalaţiei pentru distilare trebuie respectat, inclusiv lipirea cu mămăligă şi cenuşă a îmbinării dintre capacul cu serpentina din cupru şi cazanul umplut cu borhot.

«Animalele fac ravagii în livezi»

Apoi, mai sunt nişte timpi care trebuie respectaţi, detaliază gospodarul din Lopătari. ”Cam două ore fierb la un cazan, ca să iasă cea mai bună ţuică. Depinde cum ai focul, cât de rece este apa din butoi. Dacă apa e prea caldă, ies aburii pe conductă şi pierdem tăria. Prima curgere nu este bună. Trebuie să ştii când începi să aduni ţuica, să ştii cum să guşti, cât să laşi să curgă. Eu o las să curgă până ajunge la 40 de grade tărie, pentru că după răcire coboară la 38 de grade”, completează el.

Bătrânul din Lopătari pune la învechit băutura în butoaie de dud, ca să-i dea o nuanţă gălbuie, mult mai plăcută ochiului. Cu cât îmbătrâneşte, ţuica de Lopătari devine şi mai bună. Din păcate, această ocupaţie interesează din ce în ce mai puţină lume, după cum se plânge Viorel Teşcan. Nu doar depopularea satelor ar fi de vină, ci şi numărul mare de sălbăticiuni.

”Înainte aveam multe prune, fiindcă nu era ursul să strice, ca acum, nu era mistreţul să distrugă. Au făcut animalele ravagii în livezi. Apoi, nu mai sunt muncite livezile. Nu le mai taie nimeni uscătura, nu le mai sapă la rădăcină. O să dispară şi obiceiul ăsta. Când făceau ţuica, era clacă, se adunau câte trei-patru oameni şi stăteau până seara, la lampă. Acum, toată lumea aleargă după avere, după lux, mai greu cu munca”, oftează bătrânul Viorel Teşcan.

Click! spune

Instalaţii de distilare se găsesc în mai toate gospodăriile din Lopătari. Cine nu are apelează la generozitatea vecinului de gard, care sigur deţine, undeva, în grajd, alambicul din cupru şi butoiul pentru răcire.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!