O cafenea în mijlocul lacului, undeva în România. Primarul a cumpărat o insulă pentru ea

23 iulie 2024 12:11   Național

Cafeneaua face parte dintr-un proiect special și va fi unică în România ca amplasare. Se va ridica în mijlocul unei insule care se află chiar în mijlocul unui lac din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Mai întâi s-a cumpărat insula

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au început lucrările de construcţie a unei cafenele panoramice pe insula aflată în mijlocul lacului de agrement din Cartierul Gării, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene care vizează reabilitarea şi modernizarea zonei.

Potrivit viceprimarului Toth Birtan Csaba, lucrările de reabilitare a lacului artificial au fost începute în urmă cu aproape trei ani şi vor fi terminate, cel mai probabil, anul acesta.

Conform proiectului, zona va cuprinde spaţii verzi pentru relaxare, alei pietonale din dale de piatră, piste de alergare, dar şi un teren de sport pentru baschet şi fotbal. De asemenea, va fi dotată cu o reţea publică de internet wireless şi camere de supraveghere, iar parcul va fi iluminat cu panouri fotovoltaice şi tehnologie LED.

Autorităţile locale preconizau că lucrările se vor încheia până la sfârşitul anului 2023, însă acestea au fost oprite temporar după achiziţionarea insulei. Proiectul a fost actualizat.

O cafenea panoramică

Așa cum a spus chiar primarulu, insula a costat puțin peste 10.000 de euro. Apoi, planul a fost ca pe locul unde azi este o clădire dărăpănată în care odată a funcționat un bar, să fie construită cafeaneaua cu cea mai frumoasă priveliște.

„Această cafenea pe insulă nu este din bani europeni, este investiţia proprie a Primăriei. Când s-a făcut proiectul pentru fonduri europene, insula nu era încă în proprietatea Primăriei, deci nu putea fi inclusă în acel proiect.

Între timp am achiziţionat insula şi am făcut un proiect separat pentru această cafenea care, bineînţeles, va fi dată în concesiune unui operator privat. Pe lac a fost cândva o cafenea şi ne-am gândit să fie cam la fel cum a fost”, a spus videprimarul.

Insula măsoară aproximativ 200 de metri pătraţi şi a fost cumpărată de autorităţile locale cu 10.360 euro fără TVA, scrie weradio.ro.

Mai multe