Omenirea, la un pas de un pericol uriaș. Carmen Harra: „Este absolut de speriat”
Celebra clarvăzătoare Carmen Harra vine cu noi previziuni deloc optimiste pentru perioada următoare, mai ales în ceea ce priveşte războiul în Israel. România va avea parte de multe surprize, unele plăcute, dar și multe neplăcute.
Ce precizări a făcut Carmen Harra
Carmen Harra a precizat ce se va întâmpla dacă războiul nu se va încheia anul acesta. „Dacă intrăm în următorul an încă în război, care e influențat de cifra 9, pericolul ca omenirea să intre într-un război mai mare este de 95%. Este absolut de speriat. Vedem că Putin își pierde din forță, Rusia e din ce în ce mai decimată, poporul rus e din ce în ce mai speriat, toată situația economică este în totală prăbușire, cu viteza luminii", a declarat Carmen Harra, pentru wowbiz.ro.
„Un război nu ne ajută, creează o lecție karmică. Omenirea trebuie neapărat să pună sfârșit războiului și cumva, până la sfârșitul anului, ceva miraculos o să se întâmple. Eu cred că se va întâmpla, pentru că incidența cifrei 7 marchează destinul lui Putin”, a mai punctat aceasta.
„Toate aceste războaie mondiale au început sub incidența cifrei 5"
„Eu cred că acest conflict se va atenua, poate o să dureze o săptămână, două, nu știu exact, dar nu va dura mult, se va aplana conflictul. Israelul va ataca, la rândul lui, va avea ajutoare din partea Americii, Turciei, deci să nu vă fie frică, nu asta duce la al treilea Război Mondial. Nefericirea este că toate aceste războaiele mondiale au început sub incidența cifrei 5, care rezultă din adunarea cifrelor. Asta este cifra războiului. Dacă înțelegem lumea fizică divinitatea ne avertizează și vorbește sub o anume cifră, care ne spune ce urmează să se întâmple.
Dacă intrăm în 2024 sub incidența acestui război, atunci un război mondial de proporţii cum nu a cunoscut omenirea niciodată, se va declanșa şi pericolul există, doar că altele vor fi circumstanțele. Aceasta este prima flacără, prima scânteie care duce la ce urmează. Doar că momentul declanșator este în 2024 şi nu mai e mult până atunci.
În ceea ce privește România ea va intra în faţă. Ceva se va întâmpla cu ţara noastră care a fost lăsată întotdeauna la coada Europei şi nu a fost privită cu suficientă atenţie, deşi are un rol absolut extraordinar în evoluția umanităţii. România îşi va recăpăta forţa ei şi va deveni o mare putere în lume", a spus Carmen Harra.
Previziuni pentru România
„Habar n-au românii ce îi așteaptă. Vor fi foarte multe greve. Ele deja au început să se declanșeze, lumea își exprimă nemulțumirea prin proteste. România e ferită de cutremur, de secetă, vor fi mai multe ploi, schimbări de temperatură neașteptată, vor fi extreme. Se întâmplă schimbări planetare. Există o schimbare de bine în viitor, oricât de greu pare a fi asta, în următorii zece, douăzeci de ani", a declarat Carmen Harra.