Orașele în care românii pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme, Ce decizie au luat autoritățile
O bună parte a acestui an a fost dominată de discuția privind noua lege a pensiilor, care a intrat în vigoare odată cu data de 1 septembrie. Pe lângă recalcularea sumelor pe care le primesc românii, această lege a introdus mai multe modificări importante, cum ar fi faptul că oamenii din anumite orașe din țară vor putea ieși la pensie mai devreme.
În urma recalculării pensiilor, undeva în jur de 80% dintre români au primit majorări la sumele pe care le primesc lunar, în timp ce 20% au rămas cu aceeași pensie ca până acum. Desigur, autoritățile au menționat mereu că în acele cazuri în care pe decizia de recalculare a fost trecută o sumă mai mică, românii vor continua să primească pensia mai mare, pe care deja o aveau.
Însă, legea pensiilor a adus și alte schimbări, unele destul de controversate, pe care autoritățile deja încearcă să le repare. Mai precis, este vorba despre un drept care a fost anulat de noua lege, cel al românilor care au muncit în zone intens poluate de a ieși la pensie cu doi ani mai devreme, dacă au muncit 30 de ani. Acum, autoritățile doresc să reintroducă acest privilegiu.
Românii care pot ieși la pensie mai devreme
O inițiativă legislativă deja încearcă să remedieze această eroare a noii legi a pensiilor, iar românii din zonele intens poluate ar putea ieși din nou la pensie mai devreme, dacă deja au muncit vreme de 30 de ani.
Legea mai trebuie să treacă de Camera Deputaților, iar dacă va intra în vigoare, românii din astfel de zone se vor putea pensiona mai repede, fără să fie penalizați.
Care sunt zonele intens poluate din România
Dacă această lege trece de Camera Deputaților, români din mai multe zone ale țării vor putea ieși la pensie mai repede cu doi ani. Zone precum Călărași, Roșia Montana, Baia Mare, Slatina, ori Târgu Mureş Tâmăveni, toate în județul Alba, sunt considerate a fi poluate intens.
De asemenea, Arad, Pitești, Giurgiu, Borsec, cât și Râmnicu Vâlcea, sunt alte zone importante din țară, de unde românii se vor putea pensiona cu doi ani mai repede, dacă au muncit 30 de ani.