Patronul de la Ferma Dacilor rupe tăcerea! „Asta ne-a chinuit foarte tare”

7 februarie 2024 15:04   Național
Ultima actualizare:

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a revenit la locul unde 8 persoane și-au pierdut viața în timpul tragediei ce a avut loc pe 26 decembrie. Anchetatorii doresc să obțină noi probe și mărturii, pentru a putea determina cu exactitate ce a provocat incendiul de la finalul anului trecut.

Se pare că procurorii încearcă să afle dacă panourile fotovoltaice montate de către Cornel Dinicu au fost motivul pentru care s-a ajuns la tragedia din 26 decembrie. Se pare că achetatorii ar avea informații cum că erau montate 150 de astfel de panouri (în valoare de 15.000 de euro), în condițiile în care în acte erau trecute doar 23.

Potrivit celor de la Antena 3 CNN, Cornel Dinicu nu crede că panourile fotovoltaice au provocat tragedia în care 8 persoane și-au pierdut viața. „Mâna criminală o vor decide experții. Astăzi se vor lămuri lucrurile în privința panourilor electrice, cât de bine le-am realizat și cât de bine le-am făcut”, a spus acesta, potrivit sursei citate.

Cornel Dinicu a revenit la Ferma Dacilor

De asemenea, acesta a mai spus că anchetatorii ar fi refuzat să ridice unele probe, deși Cornel Dinicu crede că ar putea fi foarte importante pentru anchetă.

„Erau foarte importante! Ceva foarte relevant. Un inverter care are o memorie fantastică și o memorie a instalației electrice care ne-ar fi arătat exact ce consum aveam, toate curbele de curent, și așa mai departe. Era o probă importantă!

Nu cred că se încearcă nimic, nu vreau să îmi dau cu părerea… Pur și simplu am insistat să mai luăm o probă în plus pe care unul din anchetatori nu a vrut să o ridice, deși am insistat foarte mult...”, a spus acesta, potrivit sursei.

Pe data de 1 februarie, Cornel Dinicu a scăpat de arestul preventiv, fiind plasat de către Tribunalul Prahova în arest la domiciliu, vreme de 30 de zile. El este acuzat de către autorități de distrugere din culpă, ce a rezultat în tragedia din decembrie. Adelina Ilie și Adrian Ristin, cei doi interpuși prin care Dinicu administra pensiunea, au primit, în aceeași zi, control judiciar pe 60 de zile, în locul arestului la domiciliu în care se aflau.

Mai multe