Patru ani de închisoare pentru o româncă din Italia. Cum înșela „badanta diabolică” bătrânii

9 iunie 2022 10:53   Național

O româncă de 42 de ani merge la închisoare în Italia, acuzată că agăța bătrâni singuri, apoi îi șantaja cu fotografii compromițătoare. Valentina Vasile, supranumită „Badanta diabolică”, are de ispășit patru ani și trei luni după gratii, potrivit adevarul.ro.  

Faptele s-au petrecut în 2016, scrie presa din Italia, care a numit-o pe Valentina Vasile „badanta diabolică”. Femeia își alegea victimele în rândul pensionarilor din peninsulă, pe care îi seducea şi obişnuia să-i filmeze în timpul aventurilor, iar apoi îi şantaja cu fotografiile indecente. Ea a acţionat în special în Verona şi Genoa, scrie Verona Today, citat de adevarul.ro. 

Recent, Valentina Vasile a fost condamnată la patru ani şi trei luni de închisoare de un tribunal din Verona, iar Curtea de Apel din Veneţia a menținut aceeași sentinţă. 

Escrocherii afective 

Unul dintre cazurile care a dus la condamnarea româncei s-a petrecut în 2016 și a fost relatat pe larg în Italia. Femeia a sedus un pensionar și a avut o aventură cu acesta. Doar că, în timpul actului sexual, românca i-a făcut fotografii, apoi a început să-l șantajeze, cerându-i 300 de euro pentru a nu le publica pe internet.

Cei mai mulți cedau și îi dădeau banii femeii, gândindu-se să nu se facă de râs în urma publicării pozelor. Acest tip de fapte sunt numite în presă escrocherii afective, pentru că i-a făcut pe bătrâni să se îndrăgostească. 

Femeia îi și agresa 

În unele cazuri, românca nu s-a limitat să-şi şantajeze victimele. Dacă bătrânii nu cedau din prima, ea insista și chiar apela la agresiuni fzice. Un pensionar genovez de 88 de ani care a picat în plasă a fost nevoit să se lupte cu femeia. Bătrânul a vrut să o dea afară din casă când femeia l-a ameninţat, însă ea a refuzat să iasă. Împinsă afară pe uşă, românca a sărit şi l-a zgâriat pe faţă cu unghiile, nu înainte de a-l ameninţa din nou.

Câteva zile mai târziu, Valentina şi-a ţinut cuvântul şi şi-a anunţat victima că a postat fotografiile pe un site italian. Şi a continuat să-l şantajeze, spunându-i că va publica pozele şi pe alte site-uri, pentru a-l umili. În cele din urmă, disperat, pensionarul a acceptat să-i plătească cei 300 de euro ceruți pentru a nu face publice pozele.

Pensionarul a chemat Poliția 

Însă, românca a mărit miza şi a dublat suma, obligându-l să accepte. A stabilit un loc unde să se întâlnească, însă de data aceasta bătrânul a fost mai isteț decât ea. Anunțase Poliţia, iar la locul întâlnirii şi-au făcut apariţia şi carabinierii, care au reţinut-o pe femeie.

Ulterior, un judecător a plasat-o în arest la locuinţa ei pe întreaga durată a cercetărilor. În timpul anchetei, oamenii legii au mai descoperit identic. Un alt pensionar a povestit că a fost lovit şi muşcat de mână de româncă şi că a pierdut peste 3.000 de euro din cauza ei, după ce a fost şantajat. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe