Polițiștii rutieri au primit OK-ul pentru ridicarea mașinile parcate pe trotuar

20 octombrie 2022 16:22   Național

Începe prigoana șoferilor! În sfârșit primarii și agenții de circulație au posibilitatea legală pentru a face ordine pe trotuare, după ce Camera Deputaților a decis să permită ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar în aceste zone pietonale. Camera Deputaților este for decizional în acest caz iar proiectul de lege merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. 

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în plen, o inițiativă legislativă care permite Poliţiei Rutiere ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe trotuare. Proiectul de lege, adoptat cu 232 de voturi „pentru", 3 „împotrivă" şi 29 de abţineri, modifică OUG nr. 195/2002, astfel încât permite Poliţiei Rutiere să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Este eliminată principala condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă. 

De ce primăriile au cerut noua prevedere 

"În forma în vigoare a Codului Rutier această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este staţionat neregulamentar în întregime pe trotuar, Poliţia nu poate dispune ridicarea acestuia", se arată în expunerea de motive a noii reglementări cerută de autoritățile locale. 

Cum motivează deputații noua reglementare 

Conform reprezentanților Poliției și ai autorităților locale, principalele susținătoare ale noii prevederi, legea vine în sprjinul persoanelor cu dizabilităţi, al persoanelor însoţite de copii mici.”Acestea acum sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de maşini., a explicat pentru Mediafax deputatul USR Cătălin Drulă, iniţiator al proiectului.  

"Sunt instituţii care sunt blocate, sunt câteodată cazuri grave când pompierii nu pot să ajungă să stingă un incendiu din cauza acestor maşini parcate ilegal şi, până nu vom adopta acest proiect de lege, Poliţia Rutieră, în interpretarea legii, spune că nu poate să înlăture aceste maşini. Sunt primari de municipii de toate culorile care cer acest proiect", a mai declarat parlamentarul, potrivit sursei citate

Ce se va întâmpla cu mașinile parcate neregulamentar pe trotuar 

„Poliţia rutieră va dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz", prevede noua lege aflată acum la promulgare 

Mai multe