Avertismentul producătorilor: «Porcul românesc va dispărea de pe piaţă». Care sunt motivele
Producătorii de carne avertizează că, în curând, porcul românesc va dispărea de pe piaţă. Iată care sunt motivele
„Nu se face nimic. Nimeni nu încearcă să ne stimuleze cu nimic. Au fost doar discuţii, vorbe, atât. Nu s-a reglementat legislativ piaţa creşterii porcului. Nimic nu e concret. Vindem în viu cu 6,1 - 6,2 lei kilogramul, iar pe noi ne costă 7 - 7,5 lei kilogramul”, se plânge Costel Marinache, agricultor din Călăraşi, care deţine o fermă, un abator şi 20 de magazine de comercializare a cărnii în trei judeţe din sud-estul ţării şi în Bucureşti.
Creşterea facturilor la utilităţi l-a dat peste cap, astfel că producătorul se gândeşte să închidă mai multe magazine, scrie adevarul.ro. „La câteva dintre ele, facturile pe luna ianuarie au fost de cinci - şase ori mai mari decât pe luna decembrie. În aceste condiţii, nu cred că putem să facem faţă. Am ales să nu le achităm şi să fie recalculat consumul. Totul a fost facturat pe estimare”, arată producătorul. ”Cheltuielile de producţie sunt sub preţul de cost, iar piaţa este invadată de importuri. Sunt carcase aduse la preţuri foarte mici. În ritmul ăsta, cred că mai rezistăm două-trei luni. Sperăm ca în apropierea Paştelui să mai crească preţul”, spune fermierul.
La abatorul pe care îl deţine, Costel Marinache sacrifică 250 de porci pe săptămână, în condiţiile în care în mod normal se tăiau 100 de animale zilnic: „Din cauza pestei porcine, efectivul de 10.000 de animale al fermei a fost decimat. Acum aducem animale din judeţele vecine pentru sacrificare, dar vă spun că porcul românesc va dispărea de pe piaţă. Îi găsim din ce în ce mai greu”.
«Mai rezistăm două-trei luni»
Pe lângă pierderile substanţiale cauzate de pesta porcină, marii producători consideră că şi vânzările necontrolate ale micilor crescători afectează piaţa. “Există piaţa noastră, a fermelor comerciale autorizate sanitar-veterinar, care vând animalele în viu către abatoare, şi cealaltă piaţă, cea a micului crescător, care are contact direct cu cumpărătorul”, explică Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).
“Din acest motiv, noi nu reuşim să vindem către abatoare cu mai mult de 6 lei kilogramul în viu, iar pe piaţa cealaltă, kilogramul costă dublu sau aproape triplu. Preconizăm ca aproximativ 80% din carnea care se va găsi în galantare va proveni din importuri”, avertizează Ladoşi.
Acesta susţine că pe platformele de vânzări, cu toate că este ilegal să se comercializeze porc şi carne de porc, sunt sute de anunţuri. Preţurile sunt cuprinse între 12 şi 16 lei kilogramul de carne de porc în viu. “Avem o concurenţă neloială. Vindem carnea de porc la 6 lei, dar în acelaşi timp plătim şi taxe şi impozite pe vânzările respective”, încheie Ladoşi.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!