Povestea ursului de la Zărnești adoptat de președintele Poloniei. A fost salvat dintr-un gard de sârmă ghimpată
Karol Nawrocki, președintele Poloniei, se află în prezent în România pentru summitul B9 și, cu această ocazie, a vizitat și sanctuarul de urși de la Zărnești, unde l-a adoptat pe ursulețul Batyr. Liderul polonez a primit un certificat și a promis că fiul său va veni aici ca voluntar.
Ursulețul a fost adoptat cu acte în regulă, iar liderul polonez a primit și un certificat în care este menționat numele pe care l-a ales pentru animalul său. Batyr este un ursuleț tânăr, în vârstă de numai un an și câteva luni. El a ajuns la sanctuarul de la Zărnești după ce a fost salvat dintr-un gard cu sârmă ghimpată.
Atunci când a fost găsit, Batyr plângea după mama lui și a fost dus la sanctuar unde a fost îngrijit și crescut în siguranță. Acum, el se află alături de alți trei urși care au fost salvați din situații dificile similare.
Președintele Poloniei a adoptat un urs de la Zărnești
Adopția a fost confirmată chiar de către șeful de cabinet al președintelui polonez, Marcin Przydacz.
„Ultimele zile au fost pline de discuții despre cele mai importante subiecte - arhitectura de securitate, flancul estic al NATO și politica. Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care trebuie să vă povestesc.
Președintele a adoptat un alt animal de companie. De data aceasta, puțin mai mare, Lui Yuki, curajosul câine de la adăpost, rezident al Palatului Prezidențial, i s-a alăturat - deși de la distanță - ursul Batyr”, a scris acesta pe platforma X.
Ursulețul a fost salvat dintr-un gard cu sârmă ghimpată
Președintele polonez a fost atât de încântat de urși, încât dorește ca fiul lui în vârstă de 23 de ani să vină ca voluntar la Sanctuarul de la Zărnești. Taxa pentru adopția unui animal este de 312 lei iar numele ales pentru ursuleț este pseudonimul literar sub care liderul polonez a publicat volumul „Spovedania lui Nikos dincolo de mormânt”.
„A fost inițiativa dânsului, nu ne-am așteptat. Am fost anunțați doar cu câteva ore înainte. A vrut să fie o vizită simplă, fără presă, fără foarte multe laude la adresa domniei sale”, a spus fondatorul sanctuarului Cristina Lapis potrivit observatornews.ro.