Primul traseu dedicat bărcilor nemotorizate din Delta Dunării, inaugurat. „Este o performanţă uriaşă pentru cei care practică genul ăsta de activitate”

23 mai 2024 19:40   Național

Joi dimineață, 23 mai, un grup de 25 de caiacişti au plecat într-un tur organizat pe primul traseu dedicat bărcilor nemotorizate din Delta Dunării, inaugurând astfel traseul „Delta lui Ivan”. Acțiunea este în programul activităţilor prilejuite de deschiderea Muzeului Ivan Patzaichin – Centru de inovare comunitară din satul Mila 23.

Grupul coordonat de Cătălin Cosma a plecat în jurul orei 10.00, din apropierea trecerii Dunării cu bacul de la marginea oraşului Tulcea şi, după aproape 18 kilometri de padelat, se vor opri pe canalul Şontea unde vor înnopta.

„Acest traseu este o performanţă uriaşă pentru cei care practică genul ăsta de activitate, că sunt rame, vele sau altceva, şi ne bucurăm. Am dat curs invitaţiei asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23 şi ne bucurăm că există un traseu oficial şi pentru noi. (...) Sunt mai multe bărci (cu motor, n.red.) ca niciodată, ceea ce e cumva în dezavantajul nostru. Majoritatea sunt atenţi la noi, circa 80%, dar mai sunt şi cei care trec tare pe lângă noi şi atunci intervine un dezechilibru care nu e deloc plăcut”, a declarat Cătălin Cosma, relatează adevărul.ro.  

Aplicația care le va prezenta în timp real schimbările care se produc pe trasee

În curând, pentru cei care vor parcurge Delta cu mijloace nemotorizate va fi disponibilă şi o aplicaţie IT realizată de asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23. Aceasta le va prezenta în timp real schimbările care se produc pe traseele din Rezervaţie.

„Aplicaţia e o idee formidabilă, având în vedere că Delta e în continuă schimbare, iar oamenilor care vin cumva independent, nu într-un grup organizat, le va fi mult mai uşor să se orienteze. Există plauri şi copaci care înfundă canalele, iar aplicaţia este foarte bine-venită”, a mai spus Cătălin Cosma.

Unii din membrii grupului care parcurg cu caiacul până sâmbătă traseul Delta lui Ivan sunt la prima experienţă de acest tip.

„Am hotărât să-mi iau vacanţă în mijlocul săptămânii pentru că simţeam nevoia să ies în natură. Am mai fost în Deltă, la Mila 23, acum patru ani de zile, dar era toamnă. Acum, vreau să o văd şi primăvara. Este prima experienţă cu caiacul. Nu-mi e teamă de războiul din Ucraina. Au mai fost, vor mai fi. Şi alte generaţii vor avea războaiele lor, noi îl avem pe ăsta”, a mărturisi Mădălina Vîjiac, din Bucureşti, unul din membrii grupului.

Muzeul Ivan Patzaichin

Joi, 23 mai, la Mila 23, asociaţia Ivan Patzaichin va inaugura Muzeul Ivan Patzaichin - Centru de inovare comunitară, care prezintă succesul sportiv al lui Ivan Patzaichin și preocupările campionului olimpic pentru zona în care s-a născut, atât pentru a încuraja și exprima cultura și tradițiile lipovenilor din Mila23, cât și pentru a evidenția biodiversitatea Deltei Dunării.

De la ora 13, va avea loc prezentarea muzeului, deschiderea oficială este programată pentru ora 14. De asemenea, începând de vineri dimineață, 24 mai, centrul va fi deschis publicului, iar programul pregătit de asociație include și activități pentru copii, precum vânătoare de comori, cursuri de educație financiară și ateliere de artizanat.

Sâmbătă, 25 mai, la Mila 23, vor fi primiți caiaciștii, care au plecat joi dimineaţa din Tulcea şi au inaugurat traseul Delta lui Ivan, în programul acţiunilor prilejuite de eveniment fiind inclus şi un concert al trupei Urma, programat să înceapă la ora 14.

Muzeul Ivan Patzaichin - Centru comunitar de inovare a fost realizat în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Acvacultură 2014-2020, sub înaltul patronaj al Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

Mai multe