Prințul Charles a ajuns în România. Cum a fost întâmpinat la Palatul Cotroceni

25 mai 2022 13:59   Național
Ultima actualizare:

Prințul Charles a ajuns deja în România, într-o vizită pe care a anunțat-o cu relativ puțin timp în urmă. Alteța Sa Regală și-a făcut apariția la Palatul Cotroceni, unde a fost întâmpinat de președintele Klaus Iohannis.

Prințul Charles a ajuns la întrevederea cu Președintele Klaus Iohannis la ora 14:45, însă moștenitorul tronului Regatului Unit nu zăboveștea prea mult în compania șefului statului, căci are un program destul de încărcat în scurta sa vizită. Prințul de Wales este așteptat apoi și de către premierul României, Nicolae Ciucă, iar întâlnirea va avea loc la Palatul Victoria.

Apoi, Biroul de presă al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei a anunțat că Prințul Charles va fi primit de Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Consort. Urmașul Reginei Elisabeta a II-a nu se află la prima vizită în ceea ce o privește pe Principesa Margareta, ci se întâlnesc constant, încă din anii '90.

Prințul Charles, presupusă idilă cu Principesa Margareta

Pe când Alteța Sa Regală Prințul Charles și Majestatea Sa Margareta aveau 26, respectiv 25 de ani, moștenitorul tronului britanic se pregătea pentru căsătorie. Hola, o celebră revistă de scandal din Spania, a realizat o anchetă care a scos la iveală o posibilă idilă între cei doi.

„De fapt, nu este pentru prima dată când se fac speculaţii legate de «candidatura » Margaretei de România pentru rolul de viitoare regină a Marii Britanii. În luna septembrie a anului trecut, a apărut citată în cadrul unei liste de pretendente, alături de Lady Jane Wellesley, fiica ducilor de Wellington, de Georgina Russell, fiica ambasadorului britanic la Madrid, de Rosie Clifton, fiica unui colonel retras şi secretară în Londra, de Lady Henrietta Fitzroy, fata ducilor de Grafton şi pasionată de călărie.

Familiile regale ale Marii Britanii şi României sunt înrudite. Charles şi Margareta sunt veri îndepărtaţi, avându-i ca strămoşi comuni pe Regina Victoria a Angliei şi pe Regele Christian al X-lea al Danemarcei,”, relevă ancheta jurnaliștilor din Spania.

Principesa Margareta s-a iubit cu Gordon Brown

În perioada 1960-1970, Principesa Margareta, încă studentă în Marea Britanie, l-a cunoscut pe Gordon Brown, care era tot student. Au avut o relație destul de lungă, iar Majestatea Sa mărturisea, la un moment dat, că l-a iubit foarte mult. Se pare că discuțiile despre politică au determinat-o să se despartă de el, iar pe Gordon l-au ajutat să rămână motivat și să își îndeplinească scopul. Între timp, el a fost ministru de finanțe, prim-ministru al Marii Britanii și lider al Partidului Laburist.

Ulterior, Principesa Margareta ar fi avut o relație cu Prințul Charles. După despărțirea lor, Majestatea sa s-a căsătorit cu Radu Duda, care la bază este actor.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe