Prognoza meteo pentru 2 martie: Informare de viscol în ţară. Temperaturi mai mici decât e normal

2 martie 2022 6:44   Național

Primăvara a venit doar calendaristic, pentru că vremea este una mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă. Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM)a emis o nouă prognoză, care anunţă că în Bucureşti vor avea ninsori şi, în ţară, temperaturile vor fi scăzute. Iată cum va fi vremea miercuri, 2 martie şi ce ne aşteaptă până sâmbătă.

ANM a anunţată că vremea de miercuri, 2 martie, va fi mai rece decât e normal în această perioadă. Vor fi înnorări şi chiar precipitaţii în zona de est şi la munte, unde va ninge. În Moldova, Dobrogea şi local în Transilvania, vor predomina ninsorile, iar în restul ţării, vom avea precipitaţii mixte.

Informare de viscol, până joi dimineaţa

ANM a emis şi o informare de viscol, până joi. În judeţele Constanţa şi Tulcea va continua să ningă moderat şi se va depune un strat de zăpadă, cu grosimi de 10-15 cm. Şi în Carpaţii Orientali şi Meridionali, va ninge temporar şi se va depune strat.

Tot miercuri, vor fi condiţii de polei în ţară, iar peste noapte, va fi, izolat, ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, iar în est, în extremitatea de sud-vest şi la altitudini ridicate, va avea intensificări, cu viteze în general de 45 - 50 km/h, viscolind ninsoarea, notează adevarul.ro.

Temperaturile maxime se vor situa între 0 şi 8 grade, iar cele minime în -6 şi 0 grade.

Prognoza meteo pentru Bucureşti

În Bucureşti, vremea va fi mai rece decât e normal la începutul lui martie. Cerul va fi noros şi vor exista precipitaţii slabe, mai mult sub formă de ninsoare, în prima jumătate a zilei. Vântul va sufla slab, până la moderat.

Temperaturile maxime vor mai creşte puţin faţă de zilele precedente şi se vor situa în 4 şi 6 grade, iar cele minime vor fi între -4 şi -2 grade.  

Cum va fi vremea joi

ANM avertizează vă joi, 3 martie, vremea se va menţine rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. În centrul, estul şi sud-estul ţării, cerul va fi noros şi vor exista precipitaţii mixte. În zonele de munte, va ninge. În restul ţării, cerul va fi variabli şi şansa să existe precipitaţii va fi redusă. Va fi însă vânt, slab şi moderat, cu unul intensificări în est, în extremitatea de sud-est şi la munte. Izolat, va fi ceaţă.

Temperaturile vor continua să crească, faţă de cele de miercuri: maximele se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar minimele între -9 şi 0 grade.

În Bucureşti, vremea va începe să se încălzească, iar temperaturile maxime se vor situa între 7 şi 8 grade, iar cele minime în jurul valorii de -2 grade. Cerul va fi uşor înnorat şi vor exista şanse de ploaie. Vântul va sufla slab, până la moderat.

Cum va fi vremea vineri

Nici vineri, 4 martie, nu vom scăpa de vremea rece, mai ales seara şi dimineaţa: temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 10 grade Celsius, iar cele minime între -10 şi 0 grade.  

Cerul va fi noros, iar pe arii restrânse, în sud, est, centru şi la munte, vor fi precipitaţii slabe. În Transilvania şi în nordul Moldovei, în regiunile montane, va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Moldova.

În Bucureşti, cerul va fi noros, iar în a doua jumătate a zilei, va ploua trecător. Vor fi condiţii de polei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 7 grade, iar cele minime între -2 şi 0 grade.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe