Prognoza meteo. Când scăpăm de frig și de vânt

4 aprilie 2022 6:21   Național

Temperaturi scăzute în toată țara, pentru această perioadă a anului. Vântul ne dă bătăi de cap și luni, 4 aprilie, însă de marți vremea devine mai prietenoasă, anunță meteorologii.

"Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord şi nord-est, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade sub mediile multianuale. În noaptea de luni spre marţi (4/5 aprilie) temperaturile minime vor fi preponderent negative, local sub -4 grade în special în nordul, centrul şi nord-estul ţării. Se va produce brumă şi pe alocuri îngheţ la sol", precizează ANM.  

Pe parcursul zilei vor fi înnorări în majoritatea regiunilor, însă doar pe suprafeţe mici, în cele nordice şi la munte va ninge, în cele centrale vor fi precipitaţii mixte, iar în cele sud-estice va ploua. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi13 grade Celsius, iar cele minime, între - 8 şi 2 grade Celsius.

Prognoza meteo 4 aprilie în principalele orașe din țară

Prognoza meteo ANM indică temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului. O masă de aer rece a adus temperaturi scăzute în toată țara, scrie Adevarul.ro. Iată temperaturile în principalele orașe ale țării: Timișoara - 11 grade Celsius, Oradea - 8 grade Celsius, Baia Mare - 5 grade Celsius, Cluj Napoca - 7 grade Celsius, Sibiu - 9 grade Celsius, Alba Iulia - 10 grade Celsius, Craiova - 13 grade Celsius, Târgu Jiu - 12 grade Celsius, Slatina - 12 grade Celsius, Suceava - 8 grade Celsius, Bacău - 10 grade Celsius, Botoșani - 9 grade Celsius, Miercurea Ciuc - 4 grade Celsius, Brașov - 7 grade Celsius, Ploiești - 12 grade Celsius, Buzău - 12 grade Celsius, București - 13 grade Celsius, Iași - 9 grade Celsius, Galați - 12 grade Celsius, Brăila - 13 grade Celsius, Constanța - 9 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru 5 aprilie

Marţi, 5 aprilie, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi semnificativ în cea mai mare parte a țării ţară, anunță meteorologii. Temperaturile devin mai apropiate de cele firești lunii aprilie, însă doar în sud ți în est. În restul regiunilor, acestea se mențin sub mediile multianuale.

Seara şi în cursul nopţii va ploua local în Maramureş şi izolat în Crişana, nordul Transilvaniei şi al Moldovei, iar în zonele montane aferente, la altitudini mari, vor fi ninsori şi lapoviţă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9 şi 19 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între minus 1 şi 7 grade Celsius. Vor fi condiţii de ceaţă, iar în depresiuni, noaptea, pe suprafeţe mici se va produce brumă. 

Citește pe www.adevarul.ro prognoza meteo pentru București

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe