Radiografia pieței imobiliare în 2025. Cu cât au crescut prețurile față de anul trecut

29 decembrie 2025 5:00   Național

La sfârșit de an se fac bilanțurile și se trage linia în toate domeniile iar cel imobiliar nu face excepție. Prețurile locuințelor din marile orașe, cumulate noi și vechi, au crescut în medie cu 15% comparativ cu anul trecut. Este concluzia raportului asupra evoluției pieței în 2025, prin comparație cu 2024, efectuat de cea mai mare platformă de tranzacții imobiliare din România.

Unde se vând cel mai scump locuințele

Pe locul 1 în topul celor mai scumpe orașe din România din punct de vedere al pieței imobiliare se clasează ca și anul trecut municipiul Cluj-Napoca. Aici, conform analizei, pentru o locuință se achită un preț mediu de 3.204 euro pe metru pătrat. Pe locul 2 se clasează Capitala (2.264 euro/mp) urmată de Brașov (2.253 euro/mp).

Unde se vând cel mai ieftin locuințele

În ceea ce privește cele mai accesibile mari orașe din punct de vedere imobiliar, cel mai ieftin este municipiul Iași (1.735 euro/mp) urmat de Oradea (1.828 euro/mp). Constanța este pe primul loc la scăderea prețurilor față de 2024, achiziția unei locuințe costând cu 22% față de anul trecut, indiferent dacă este vorba de o locuință nouă sau veche.

Care este valoarea medie a locuințelor în marile orașe

Specialiștii Storia au efectuat la sfârșit de an și o radiografie a pieței imobiliare în funcție de prețuri, în marile orașe. Pentru a afla valoarea aproximativă a apartamentelor de vânzare în funcție de tipul locuinței, au luat în calcul conform raportului, „suprafețele minime legale pentru garsoniere și apartamentele cu două și trei camere, așa cum sunt menționate în Anexa 1 a Legii 114 din 11 octombrie 1996, cunoscută și drept Legea locuinței”.

Concret, suprafața minimă legală este de 37 de metri pătrați utili pentru o garsonieră, 52 de metri pătrați pentru un apartament cu două camere și 66 de metri pătrați pentru un apartament cu trei camere.

București

Capitala înregistrează cele mai mari diferențe între apartamentele vechi și cele noi. În noiembrie, pentru că luna decembrie este de obicei una considerată „moartă” în tranzacțiile imobiliare, prețul mediu solicitat a fost de 2.005 euro/mp pentru apartamentele noi. Este cu 15% mai mult decât anul trecut, iar în ceea ce privește locuințele vechi, acestea se vând în medie cu 2.554 euro/mp, în creștere cu 26% față de anul trecut.

Astfel, o garsonieră într-un bloc nou costă aproximativ 74.185 euro, în timp ce una veche ajunge la 94.498 euro. Pentru un apartament cu două camere, prețul este de 104.260 euro (nou) și 132.808 euro (vechi), iar pentru trei camere, 132.330 euro (nou) și 168.564 euro (vechi).

Brașov

În Brașov, prețul mediu solicitat a fost de 2.255 euro/mp pentru apartamentele noi, cu 7% mai mult decât în 2024 În cazul apartamentelor vechi, prețurile au fost de 2.252 euro/mp, în creștere cu 8% față de 2024.

Concret, o garsonieră într-un bloc nou costă aproximativ 83.435 euro, iar una veche 83.324 euro. Pentru un apartament cu două camere, prețul este de 117.260 euro (nou) și 117.104 euro (vechi), iar pentru trei camere, 148.830 euro (nou) și 148.632 euro (vechi).

Cluj-Napoca

Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din țară, cu un preț mediu de 3.188 euro/mp pentru apartamentele noi, cu 8% mai mult decât anul trecut și 3.218 euro/mp pentru cele vechi, în creștere cu 10% față de anul trecut.

O garsonieră într-un bloc nou costă în medie aproximativ 117.956 euro, iar una veche 119.066 euro. Pentru două camere, prețul este de 165.776 euro (nou) și 167.336 euro (vechi), iar pentru trei camere, 210.408 euro (nou) și 212.388 euro (vechi).

Constanța

În Constanța, prețul mediu solicitat a fost de 2.047 euro/mp pentru apartamentele noi (cu 10% mai mult decât în 2024) și 2.036 euro/mp pentru cele vechi (în creștere cu 11% față de 2024)

În medie, o garsonieră într-un bloc nou costă aproximativ 75.739 euro, iar una veche 75.332 euro. Pentru două camere, prețul este de 106.444 euro (nou) și 105.872 euro (vechi), iar pentru trei camere, 135.102 euro (nou) și 134.376 euro (vechi).

Craiova

În Craiova, apartamentele noi au un preț mediu de 2.091 euro/mp, cu 20% mai mult decât în 2024 iar cele vechi 2.016 euro/mp, în creștere cu 20% față de 2024. O garsonieră într-un bloc nou costă aproximativ 77.367 euro, iar una veche 74.592 euro. Pentru două camere, prețul este de 108.732 euro (nou) și 104.832 euro (vechi), iar pentru trei camere, 138.006 euro (nou) și 133.056 euro (vechi).

Iași

În capitala Moldovei, municipiul Iași, prețul mediu solicitat a fost de 1.814 euro/mp pentru apartamentele noi, cu 12% mai mult decât în 2024 și 1.960 euro/mp pentru cele vechi, în creștere cu 14% față de 2024.

În medie, pentru o garsonieră într-un bloc nou cumpărătorul trebuie să plătească aproximativ 67.118 euro, iar pentru una una veche 72.520 euro. Pentru două camere, prețul este de 94.328 euro (nou) și 101.920 euro (vechi), iar pentru trei camere, 119.724 euro (nou) și 129.360 euro (vechi).

Oradea

În Oradea, apartamentele noi au un preț mediu de 1.952 euro/mp, cu 10% mai mult decât anul trecut iar cele vechi 1.794 euro/mp, în creștere cu 11% față de anul trecut. O garsonieră într-un bloc nou costă aproximativ 72.224 euro, iar una veche 66.378 euro. Pentru două camere, prețul este de 101.504 euro (nou) și 93.288 euro (vechi), iar pentru trei camere, 128.832 euro (nou) și 118.404 euro (vechi).

Timișoara

În Timișoara, apartamentele noi au un preț mediu de 2.017 euro/mp, cu 20% mai mult decât în 2024, iar cele vechi 1.872 euro/mp, în creștere cu 9% față de 2024. Ca prețuri, în medie, o garsonieră într-un bloc nou costă aproximativ 74.629 euro, iar una veche 69.264 euro. Pentru două camere, prețul este de 104.884 euro (nou) și 97.344 euro (vechi), iar pentru trei camere, 133.122 euro (nou) și 123.552 euro (vechi).

Mai multe