Războiul de la STB continuă pe nervii călătorilor

23 ianuarie 2022 16:23   Național

Greva de la STB a intrat în a cincea zi şi a devenit un război politic neasumat între PSD şi PNL-USR. Protestatarii spun că nu reiau lucrul până nu îşi dă demisia directorul numit de PNL-USR. Liderul celui mai mare sindicat din societate, membru PSD, e preşedintele unei organizaţii care reprezintă şi salariaţii de la metrou. În Capitală a apărut aşadar spaima unei solidarizări cu greva şi a sindicaliştilor de la metrou.

Directorul general al STB, Adrian Criţ, a cerut ieri intervenţia instituţiilor statului pentru că există deja două decizii ale justiţiei prin care protestul de la STB e declarat ilegal, dar salariaţii, coordonaţi de sindicate, refuză reluarea activităţii. Criţ a anunţat că e gata de negocieri pentru noul contract de muncă, dar numai după reluarea circulaţiei. Acesta a anunţat că a reuşit să convingă ieri să iasă pe traseu 82 de tramvaie din 181, 65 de troleibuze din 86 şi 15 autobuze din 460. Adrian Criţ a acuzat că există un nucleu dur de sindicalişti care exercită presiuni asupra colegilor pentru a nu ieşi pe traseu.

Se va opri şi metroul?

De cealaltă parte, preşedintele celui mai puternic sindicat din STB, consilierul general PSD Vasile Petrariu, spune că salariaţii vor să meargă până la capăt cu greva, indiferent de consecinţe. Ca o demonstraţie de forţă, ieri la sediul Autobazei Titan, unde e sediul sindicatului, s-au strâns peste 300 de şoferi care au cerut un singur lucru: demisia directorului general. În timp ce aceştia scandau ”Jos Criţ”, la sediul Poliţiei Transporturi erau audiaţi primii trei din cei 15 salariaţi ai societăţii, acuzaţi de administraţie de provocarea grevei spontane, dar despre care se ştia cu 12 ore înainte. Toţi au un avocat comun.

În august 2020, Vasile Petrariu a fost numit şef al Federaţiei Sindicatelor din Transporturi şi Servicii Publice, organizaţie care reuneşte şi sindicaliştii de la Metrorex. Federaţia a fost condusă înainte de numirea lui Petrariu de către celebrul Ion Rădoi. Prin staţiile şi depourile Metrorex se vorbeşte deja de solidarizarea cu greva de la STB.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Mai multe