Reacție de parlamentar cu leafa mărită, în plină criză: «Să învăţăm să fim bogaţi şi cinstiţi»
Revoltă şi indignare după ce parlamentarii şi-au mărit salariile. Proiectul de lege, o iniţiativa a UDMR, a fost votat în Senat şi urmează să ajungă în Camera Deputaţilor care este for decizional.
Mărirea salariilor politicienilor, pe timp de criză, a șocat opinia publică
În timp ce unii dintre aleşi strigă cu toată gura că merită bani mai mulţi şi încearcă să se scuze în faţa poporului cu justificări halucinante, alţii îi acuză de tupeu şi sfidare.
Aleşilor nu le place stilul pe economie, aşa că îşi asigură plata facturilor uriaşe pe timp de iarnă cu salarii mai mari cu 10 la sută, potrivit proiectului de lege. Ei propun, ei votează, ei încaseză.
Vezi și: Strategia de prevenire și luptă împotriva cancerului, adoptată în Senatul României
Gestul a lăsat întrega ţară mută de indignare, în condiţiile în care preţul alimentelor creşte de la zi la zi, iar facturile la gaze şi electricitate au devenit o teamă permanentă. Toate acestea în condiţiile în care ţara noastră ocupă locul codaş în Europa în ce priveşte salariul minim pe economie.
În timp ce vicepremierul Sorin Grindeanu spune că parlamentarii nu au motive să ceară mai mulţi bani pentru ei, Cseke Attila se plânge că lefurile lor nu au crescut de patru ani. Iată câteva dintre explicaţiile halucinante cu care au venit parlamentarii chestionaţi de reporterii adevarul.ro.
Vicepreşedintele Senatului, Virgil Guran, şi-a justificat votul din Senat într-o maniera surprinzătoare. El a contrazis o declaraţie a lui Ion Iliescu din 1990: „trebuie să învăţăm să fim bogaţi şi cinstiţi, nu sărăci şi cinstiţi”.
Ministrul care vrea salariu „ca afară”
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, s-a plâns în faţa jurnaliştilor că parlamentarii români au salarii foarte mici comparativi cu cei străini. „De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi nivelurile miniştrilor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României are 2.500 de euro. Şi acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor”, a spus Boloş.
Mai mult, vicepremierul Kelemen Hunor a explicat că problema salarizării trebuie abordată unitar, iar presiunea pentru majorările în acest domeniu a venit din partea primăriilor, a funcţionarilor din acestea, ale căror salarii sunt limitate de lege sub cele ale primarilor şi viceprimarilor.
Citește și: Parlamentarii, majorări de salarii, la limita legalității! Curtea Constituțională s-a opus
„Pentru medici, apoi pentru profesori au mers pe foaia de parcurs, pentru ceilalţi nu. Deci dacă nu avem o abordare unitară, atunci lucrurile iarăşi se duc într-o direcţie zic eu greşită. Deci problema nu sunt parlamentarii. În acest moment poţi să spui că pentru parlamentari nu trebuie să măreşti salariile, e ok, nu-i nicio problemă, se poate, dar pentru aleşii locali trebuie să faci un pas. Şi asta a fost ideea. A fost o discuţie în coaliţie la un moment dat, şi asta a fost ideea. Nu era vorba de parlamentari”, a declarat preşedintele UDMR la Euronews Romania.
Unii politicieni nu sunt de acord cu mărirea salarială
La polul opus, ministrul Cercetării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, anunţă că va vota împotriva majorării salariilor demnitarilor în momentul în care proiectul de lege va ajunge pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.
„Eu voi vota împotrivă, în calitatea mea de deputat şi cred că nu este în regulă ca, într-o situaţie economică dificilă, într-o situaţie regională cu impredictibilitate mare, politicienii să se premieze. Nu este oportună din punctul meu de vedere această iniţiativă şi voi vota împotrivă”, a spus Burduja, potrivit News.ro.
Vezi și: Mărirea pensiilor și a salariilor din anul 2023, lovitură grea pentru buget
România se clasează pe penultimul loc în Europa în ce priveşte salariul minim pe economie, de 2550 de lei, echivalentul a 500 de euro. În Grecia acesta este de 774 de euro, iar în Portugalia de 823 de euro. În ţări precum Slovenia şi Spania, salariile minime depăşesc 1.000 de euro pe lună, iar Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg au salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!