Restaurantul de la Cheile Grădiștei, unde 30 de copii au făcut toxiinfecție alimentară, închis temporar de DSP. Ce amendă a fost aplicată

29 iunie 2023 7:52   Național

După ce 30 de copii, aflați în tabără în zona Fundata-Moeciu, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, autoritățile au decis închiderea temporară a restaurantului Complexului Cheile Gradiștei și au aplicat o amendă de 2.000 lei pentru unitatea turistică. 

90 de turiști, printre care 30 de copii, spitalizați cu toxinfecție alimentară

90 de turiști au avut nevoie de îngrijire medicală, după ce au mâncat, marți, la Restaurantul de la Cheile Grădiștei. Dintre aceștia, 30 de copii aflați în tabară la același complex turistic, și care luau masa în același loc, au fost spitalizați cu toxiinfecție alimentară.

În prezent, din cei 30 de copii transportaţi la spitalele din municipiul Braşov şi oraşul Zărneşti, mai sunt încă internaţi 11 minori, cu simptomatologie digestivă uşoară.

Restaurantul a fost închis temporar și a fost aplicată o amendă de 2.000 de lei

În urma controalelor, autoritățile au dispus închiderea temporară a unității alimentare și aplicarea unei amenzi de 2000 de lei operatorului turistic.

Potrivit reprezentanților DSP, în restaurantul vizat s-au gasit mai multe nereguli privind depozitarea alimentelor și respectarea măsurilor de siguranță alimentară.

Inspectorii au făcut controale

Inspectorii, care au efectuat controlul au recoltat probe alimentare şi din materiile prime, teste de sanitaţie de pe suprafeţele de lucru, veselă, mâinile personalului, au luat probe de apă potabilă, care va fi analizată inclusiv microbiologic. Totodată, DSP a dat termen imediat pentru dezinfectarea suprafeţelor de lucru şi a veselei din restaurant.

De asemenea, se efectuează examene coprobacteriologice şi exudate nasofaringiene pentru întreg personalul.

Alți 28 de elevi au plecat acasă dintr-o tabără cu toxiifecție

Trebuie să menționtăm faptil că nu este pentru prima dată când elevii pleacă cu toxiinfecţie dintr-o tabără. La începutul anului, 28 de elevi s-au îmbolnăvit la o pensiune din Poiana Braşov. Părinţii spuneau pe atunci că ar fi mâncat ciorbă pregătită cu apa cu care făceau duş, care avea un miros îngrozitor. Direcţia de Sănătate Publică a închis atunci pensiunea. 

Mai multe