Românii vor putea călători direct în SUA, după 2 decenii! Compania aeriană care va efectua zborurile peste Ocean

13 decembrie 2023 14:34   Național

HiSky va putea opera de marți, 19 decembrie 2023, zboruri spre și dinspre Statele Unite ale Americii. Aparatul de zbor, Airbus A330, vopsit în culorile companiei, ajunge luni, 11 decembrie, la București. Reprezentanții companiei anunță că: „românii care aleg vacanţe în Asia, în perioada Crăciunului şi a Revelionului, vor fi primii pasageri alături de care vom călători cu noua aeronavă, într-un zbor direct, cu plecare din Bucureşti".

Românii vor putea zbura direct în SUA, după 20 de ani

HiSky a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că se pregăteşte să lanseze primele curse directe peste ocean, cu plecare din România, după mai mult de 20 de ani, scrie Observatornews.ro. 

Aeronava care îi oferă companiei capabilitatea de a opera curse pe această distanţă, fără escală, este planificată să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti luni, 18 decembrie. Aparatul de zbor, Airbus A330, a fost vopsit în culorile companiei, la o bază de întreţinere din Irlanda, şi poartă înmatricularea YR-KID.

Aceasta este prima aeronavă wide-body care intră în flota HiSky şi singura de acest tip care va fi operată de o companie românească. Cu o configuraţie în două clase de servicii, business class şi economic, dispune de o autonomie de până la 14 ore de zbor neîntrerupt, adică poate acoperi, fără escală, distanţe de peste 13.400 km.

Intrarea în serviciu a noii aeronave este planificată imediat după sosirea la Bucureşti, primele zboruri urmând a fi operate în regim charter, către destinaţii îndepărtate din Asia. Astfel, românii care aleg să-şi petreacă sărbătorile de iarnă pe plajele însorite ale continentului asiatic vor avea posibilitatea de a călători cu un zbor direct, cu o durată de aproximativ 12 ore, evitând escalele obişnuite pe aeroporturile din Orientul Mijlociu.

Primii pasageri vor zbura către Asia

HiSky este, astăzi, singura companie românească autorizată să opereze zboruri regulate în Statele Unite şi prima care deţine această capabilitate, de a efectua curse directe către cele mai populare destinaţii de pe glob.

După cum am promis, ne pregătim pentru lansarea, în curând, a primelor rute către SUA, pe care le vom opera cu A330, însă până atunci, venim cu o veste bună pentru turiştii români care aleg vacanţe în Asia, în perioada Crăciunului şi a Revelionului. Ei vor fi primii pasageri alături de care vom călători cu noua aeronavă, într-un zbor direct, cu plecare din Bucureşti", a anunţat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Odată cu recepţionarea celei de-a opta aeronave din flotă, HiSky ajunge la o capacitate de peste 1500 de locuri. În sezonul de iarnă, compania operează zboruri regulate şi cu conexiune de pe aeroporturile din Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Baia Mare şi Chişinău, către 26 de destinaţii interne şi internaţionale.

Mai multe