S-a dat lege obligatorie pentru casele și blocurile vechi din România. Iohannis a semnat joi, 4 iulie
O lege nouă cu privire la apartamentele și casele vechi a fost semnată de președintele Klaus Iohannis. Se aduc schimbări importante cu privire la administrarea acestor clădiri. Mai exact, toate modificările aduse monumentelor istorice trebuie realizate exclusiv de specialiști autorizați, sub supravegherea Ministerului Culturii și a serviciilor sale publice.
Ce presupune noua lege
Noua lege semnată de președintele României presupune ca orice intervenție asupra monumentelor istorice, cu excepția schimbării funcțiunii sau destinației, întreținerii, reparațiilor curente sau instalării echipamentelor pentru rețele de comunicații electronice, trebuie făcută de specialiști autorizați, sub supravegherea Ministerului Culturii și a serviciilor sale publice.
Dacă o clădire nu are un proprietar cunoscut, decizia de a începe procedura de clasare sau procedura de urgență, se consideră comunicată prin afișarea la primărie și la serviciul public al Ministerului Culturii din zona unde se află clădirea, precum și pe site-urile lor.
Ce se întâmplă cu monumentele istorice
Evaluările tehnice, proiectele de consolidare și restaurare și supravegherea lucrărilor trebuie făcute doar de specialiști autorizați de Ministerul Culturii, respectând cerințele specifice pentru monumentele istorice și calitatea lucrărilor de construcție.
Fondurile obținute din taxa pentru monumentele istorice pot fi suplimentate din bugetul de stat pentru a finanța proiectele multianuale incluse într-un program special. În acest an, Institutul Naţional al Patrimoniului va primi 446,2 de milioane de lei pentru subprogramele acțiuni tematice „Case memoriale”, „Gări”, „Muzee în are liber” și subprogramele „Restaurare” și „Edificii de cult.”
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție guvernamentală. A fost înființat în anul 2009 prin comasarea Oficiului Național al Monumentelor Istorice cu Institutul Național al Monumentelor Istorice. În anul 2011, Institutul de Memorie Culturală – CIMEC a fost comasat prin absorbție cu Institutul Național al Patrimoniului.
Ce mesaj a lăsat ministrul Culturii pe Facebook
„Am mai făcut un pas important pentru protejarea patrimoniului nostru național. Parlamentul a adoptat, în unanimitate, propunerea mea de îmbunătățire a legislației naționale privind protejarea monumentelor istorice. Grație acestor modificări legislative, susținem în anul 2024, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, cu suma de 446,2 milioane lei, finanţarea sesiunilor de selecţie de proiecte pentru: Subprogramele acțiuni tematice „Case memoriale”, „Gări”, „Muzee în are liber” – monumente de arhitectură vernaculară.Subprogramele ”Restaurare” și ”Edificii de cult””, a scris ea pe Facebook.