Sâmbătă a fost cea mai călduroasă zi de februarie din istorie. Fiecare lună din 2024 va avea recorduri de temperatură
Fiecare lună din 2024 va înregistra recorduri de temperatură, au anunțat specialiștii, iar până acum au avut dreptate. Ianuarie a înregistrat un record absolut cu temperaturi și cu 25 de grade mai mari decat cele obișnuite, când au fost 19-20 de grade în mai multe zone din țară. Și luna februarie a înregistrat un record. Ziua de 24 februarie a fost cea mai călduroasă zi din istorie pentru o lună de iarnă, iar cele mai mari valori au fost în sudul României.
Vreme de mai la final de februarie
Dacă altădată luna februarie venea cu temperaturi negative și cu zăpadă, anul acesta ultima lună de iarnă a avut aspectul unei veritabile luni de primăvară. Și la ce ne puteam aștepta când așa numitul în popor Gerar, luna Ianuarie, a întregistrat temperaturi și de 20 de grade.
Au fost 23 de grade Celsius, sâmbătă, în mai multe oraşe din ţară, după cea mai călduroasă dimineaţă de 24 februarie din istorie.
La mare, atmosfera a fost mai degrabă de 1 Mai. Mulți oameni au ieșit la plimbare pe plajă în ținute lejere, Unii chiar au alergat pe nisip cu tălpile goale.
Temperaturile neobișnuite au scos din case mulți constănțeni astfel că faleza din Constanţa a devenit neîncăpătoare la ora prânzului.
Luna februarie, cea mai călduroasă din ultimii 60 de ani
„Iarna aceasta, care calendaristic vorbind se încheie într-o săptămână, mai poate aduce unele surprize. Aproape că spun aşa din precauţie. Pentru că altfel, e foarte posibil ca iarna, cu contribuţia decisivă a lunii februarie din punct de vedere termic, să încheie ca fiind în topul celor mai calde ierni. Iarna anului trecut a fost cea mai caldă iarnă din ultimii 60 de ani. Anul acesta, categoric luna februarie va fi în clasamentul celor mai calde, dacă nu cumva cu destul de mare precizie, pe zi ce trece, tot mai bine se conturează scenariul că va fi cel mai cald februarie din ultimii 60 de ani. Acum, abaterea faţă de media ultimelor decenii este mai mare de 6 grade.
Anul trecut, la nivel global, a fost declarat cel mai cald an din istoria măsurătorilor. Şi apreciază centrele climatologice că a fost cel mai cald şi cu o abatere foarte mare faţă de media despre care spuneam şi cu o diferenţă importantă faţă de fostul record, al anului 2016. Sigur, au existat condiţii la scară mare care au favorizat acest lucru, celebrul fenomen El Nino care sprijină înregistrarea unor temperaturi globale ridicate. Dar factorul uman rămâne cel determinant.
În felul în care ne-am situat în această iarnă, în felul în care suntem din iunie anul trecut, sistematic fiecare lună fiind cea mai caldă din categoria ei, este foarte probabil ca anul acesta, poate influenţat de schimbarea fazei oscilaţiei sudice din El Nino spre La Nina, să se mai atenueze creşterea, dar suntem pe aceeaşi tendinţă crescătoare a temperaturii medii globale", a declarat Florinela Georgescu”, a spus Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, pentru DC News.