UPDATE: Continuă scandalul! Nicușor Dan, decizie în regim de urgență. A mers din nou la Daniel Băluță, însoțit de polițiști locali și buldozer
UPDATE: Nicușor Dan a emis în regim de urgență o decizie de demolare a gardurilor puse azi-noapte de Primăria Sectorului 4 în Parcul Unirii. După ce a cerut ajutorul Poliției Naționale, pentru ca oamenii săi să dărâme gardurile, iar agenții au plecat toți după ce au cerut sfaturi prin stație, Nicușor Dan a dat ordin buldozerelor să dărâme gardurile. Doi polițiști locali de la Sectorul 4, care au încercat să oprească utilajele, susțin că au fost loviți și a fost chemată Salvarea.
Primarul sectoruui 4. Daniel Băluță, a început lucrurile la planșeul de la Unirii, deși primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu i-a dat avizele.
Lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii au început luni, 14 octombrie, anunța pe Facebook primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
„Punem în siguranță centrul Capitalei! De la ora 00.00, am început lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii, placa de beton veche de aproape 100 de ani, analizată de experți și declarată un pericol public. Lucrările se derulează într-un spațiu deja securizat și NU VOR AFECTA circulația rutieră sau pietonală!
Dincolo de orice discuție, siguranța oamenilor este și va rămâne prioritatea numărul 1 pentru noi, cei din Sectorul 4! Mulțumesc tuturor instituțiilor statului român care au înțeles pericolul cu care ne confruntăm și au colaborat cu noi, pentru a fi azi în măsură să începem lucrările”, a scris Băluță.
Dar azi, în jurul orei 12.00, Nicușor Dan a venit cu patru polițiști locali și a demontat gardurile care împrejmuiau lucrările.
„Noi vom lua gardurile și așteptăm primăria de sector să vină cu avizele, mai apoi cu autorizațiile și apoi vor putea începe lucrările”, a spus Nicușor Dan.
Așadar, Poliția Locală a demontat începând cu ora 12.30, gardurile amplasate de Primăria Sectorului 4 în zona Parcului Unirii. La acțiune a fost prezent însuși primarul general, Nicușor Dan, care nu a fost lăsat să intre în zona șantierului.
Mai mult, pentru că a împins niște garduri, el a fost legitimat de polițiștii cu care a venit Băluță. A fost la un pas să se iște un adevărat conflict între cele două tabere.
Primarul Sectorului 4 spune că Planșeul Unirii este proprietatea Ministerului Mediului, prin Apele Române, cu care Sectorul 4 are un protocol. „Ca atare am putut intra în acea zonă. Orice altă măsură de genul acesta este abuzivă. Municipalitatea nu are competență în acea zonă”, susține Băluță.
„Acest oraș aparține bucureștenilor. România este un stat de drept în care există instituții menite să protejeze interesele oamenilor. Sunt convins că instituțiile statului vor acționa energic pentru a combate aceste abuzuri pe care, prezumptiv, le-ar putea face primarul Capitalei. Eu vreau să vă spun că nu sunt un om conflictual și îmi voi menține această poziție. În această situație, documentele sunt cele care vorbesc”.
La rândușl său, Primarul Capitalei a spus că situația va fi lămurită de Poliția Națională: „Mă duc acum la Poliția Națională să lămuresc și mă întorc să demolăm gardurile”, a anunțat Nicușor Dan și a plecat spre secția de poliție.