Scandal uriaș într-un supermarket din România, după ce un pensionar a încercat să fure două lanterne. Un agent de pază a ajuns la spital
Un incident de-a dreptul șocant a avut loc chiar în cursul zilei de astăzi, 11 iunie, într-un supermarket din Timișoara. Un pensionar a provocat un scandal uriaș după ce a încercat să fure două lanterne, însă a fost oprit de un agent de pază, chiar lângă casa de marcat. In incident a fost implicat și un tânăr care l-a lovit pe agentul de pază.
Incidentul de-a dreptul șocant a avut loc astăzi, 11 iunie, într-un supermarket din Timișioara. Potrivit IPJ Timiș, totul s-a petrecut în jurul orei 16:00, atunci când un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost surprins de către agentul de pază al magazinului în timp ce trecea de casa de marcat fără să plătească două lanterne. Acestea aveau o valoare de 49 de lei, iar întreaga situație a scăpat complet de sub control.
„Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 72 de ani, a fost surprins de agentul de pază al unui supermarket de pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara, după ce a trecut de casa de marcat fără a achita două lanterne în valoare de 49 de lei”, au comunicat polițiștii, potrivit informațiilor de la adevarul.ro.
Bătrânul în vârstă de 72 de ani a încercat să fure două lanterne
Din păcate, incidentul a scăpat rapid de sub controlul tânărului agent de pază în vârstă de numai 28 de ani, care, în cele din urmă, a fost nevoit să ajungă la spital. Mai precis, în ajutorul bătrânului în vârstă de 72 de ani a sărit un alt bărbat, cu vârsta de 32 de ani, care l-a lovit pe agentul de pază cu o mătură.
Din păcate, tânărul a avut nevoie de îngrijiri medicale, așa că a fost transportat la spital, potrivit polițiștilor. Iar în ce privește ceilalți doi bărbați implicați în incident, ei au fost duși la secție, unde li s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt” și „lovire sau alte violențe”.