Șoc la negocierile pentru Guvernul Ciolacu. Ultimatumuri de la PNL și UDMR pentru noul premier

13 iunie 2023 16:24   Național
Ultima actualizare:

Premierul desemnat Marcel Ciolacu a anunțat că oferă UDMR ministerele Mediului și Energiei. Președintele Klaus Iohannis refuză să salute reprezentanții UDMR la negocieri iar imediat după discuții, conducerea PNL anunță că nu vrea să lase la UDMR ministerul Mediului. PNL și UDMR condiționează dur participarea la Guvernul Ciolacu

Ceea ce părea la ora 14.30 o formalitate a devenit trei ore mai târziu un butoi cu pulbere. Încercarea lui Marcel Ciolacu de a forma guvernul are de la început piedici. PNL, cu girul președintelui Klaus Iohannis și-a făcut calculele că va prelua ministerele UDMR în Guvernul Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis nu mai vrea UDMR la guvernare iar acest lucru a fost vizibil la negocierile de la Palatul Cotroceni, unde a refuzat să salute conducerea UDMR. Șocant este că Ministerul Fondurilor Europene a ajuns oaia neagră și nu îl vrea nimeni în condițiile în care banii sunt bătuți în cuie pe PNRR.

Cum a ajuns Nicolae Ciucă președintele Senatului

Întâlnirea dintre președintele PNL, Nicolae Ciucă și cel mai important om din România, Klaus Iohannis a dus luni mai multe decizii la vârful PNL. În primul rând Iohannis a oficializat noul rol al lui Nicolae Ciucă în partid: acesta va deveni decorativ. PNL va încerca să-i conserve președintelui său imaginea pentru candidatura la prezidențiale, Ciucă fiind scos din munca de partid și pus să accepte conducerea Senatului, primind asigurări că nu va fi sabotat.

Așadar, tabăra care insista ca Ciucă să rămână conectat la partid primind funcția de ministru al Dezvoltării a pierdut, Nicolae Ciucă nu mai este de luni în PNL decât un om care va semna „ca primarul”. Conform unor surse din interiorul PNL, Iohannis a cerut ca toti cei patru prim-vicepreședinți și secretarul general al PNL Lucian Bode să nu mai fie în guvern pentru a putea să coordoneze partidul pentru alegeri. O excepție ar putea fi făcută cu Bode, care este luat în calcul la Dezvoltare pentru a avea grijă de banii primarilor.

PNL nu este de acord cu oferta lui Ciolacu pentRU UDMR

După ce luni UDMR era cu un pas în afara guvernării neacceptând cele două variante propuse de Ciolacu, ministerele Energiei și Fondurilor Europene sau Energiei și Sănătății, marți dimineață președintele PSD a venit cu o ofertă bombă: ministerele Energiei și Mediului pentru UDMR. Kelemen Hunor, președintele UDMR a fost de acord dar a venit drept de veto de la PNL.

„Am discutat cu domnii Ciolacu şi Kelemen Hunor. Am discutat care sunt variantele pe care putem să decidem în continuare şi a rămas stabilit ca PNL să ofere un minister pentru UDMR, este vorba de Ministerul Energiei, cel de-a doilea e oferit de către PSD”, a răspuns tranșant Nicolae Ciucă citat de news.ro.

Chestionat dacă mai e valabilă o altă variantă şi anume, cum spunea PSD, să fie oferite ministerele Energiei şi Mediului şi PNL să primească drept compensaţie unul dintre ministerele PSD, Nicolae Ciucă a răspuns: „Nu. Şi acum PNL intră în Biroul Politic Naţional pentru a aproba mandatul la negoceri”.

UDMR vrea Mediul pentru a face parte din Guvernul Ciolacu

Liderul deputaţilor UDMR Csoma Botond a anunţat că Uniunea este dispusă să accepte portofoliile Energie şi Mediu, variantă care deja a fost validată de forul statutar al partidului. „Răspunsul nostru este că putem accepta Energia şi Mediul. Dacă s-au răzgândit şi Mediul nu mai există în ecuaţie nu putem participa în continuare la această guvernare”, a spus răspicat Csoma Botond conform sursei citate

Mai multe