Stadiul lucrărilor la grădina de vară din Parcul Bazilescu. Arena de spectacole este închisă de 30 de ani

20 mai 2026 17:29

Grădina de vară din Parcul Bazilescu este unul dintre locurile din București abandonate de zeci de ani și aflate într-o veșnică reparație. La sfârșitul lunii iunie 2023, primăria sectorului 1 a anunțat începerea lucrărilor de refacere, urmând a fi creată cea mai modernă instituție de spectacole în aer liber din Capitală. Care este stadiul lucrărilor în prezent?

Scena din Parcul Bazilescu este încă departe de a găzdui spectacole. Foto ps1.ro

Primăria sectorului 1 a preluat teatrul de vară în 2019 

În iunie 2019, primăria sectorului 1 obține teatrul de vară și anunță că îi va reda strălucirea de odinioară. Lucrările au fost greu de urnit, șantierul fiind deschis de abia în iulie 2023. De atunci, autoritățile din această zonă a Capitalei ne tot promit că vor termina lucrările iar ultima oară, în luna februarie, edilul șef al sectorului 1, George Cristian Tuță anunța că până la sfârșitul anului lucrările vor fi gata.

În grădina de vară din Parcul Bazilescu se montează scaunele. Foto: ps1.ro

În această săptămână, primarul Tuță a vizitat șantierul, s-a filmat printre folii de protecție, schele și muncitori și a anunțat bucuros că spațiul „începe să arate din nou ca un amfiteatru, nu doar ca un șantier”. El a explicat și ce s-a făcut nou pe șantier: scaunele au fost montate pe gradene, scena se află în lucru, iar echipele constructorului refac detaliile arhitecturale ale coloanelor care încadrează construcția.

„Se lucrează la elementele decorative aflate în partea de sus a coloanelor. Acestea au inspirație corintică, un stil arhitectural recunoscut prin ornamente cu frunze și forme vegetale. Teatrul de Vară „Nicolae Bălcescu” este unul dintre reperele Parcului Bazilescu și ale cartierului Bucureștii Noi”, a declarat primarul sectorului 1 de pe șantier.

Prietenia PNL-USR nu funcționează la sectorul 1

Pentru întârzierea lucrărilor, Tuță a dat vina ca de obicei la români pe vechea administrație din sectorul 1.„Proiectul lăsat de vechea administrație a fost gândit pe jumătate. Sunetul, luminile de scenă, echipamentele tehnice minimale — nu au fost prinse în contract. Adică tocmai ce face dintr-o clădire un teatru. Așa se lucrează când contează poza de la inaugurare, nu spectacolul de după”, a atacat primarul PNL pe fostul primar USR, Clotilde Armamd.  

Tuță spune că el va rezolva problemele și că primăria sectorului 1 a lansat licitații pentru cumpărarea accesoriilor necesare funcționării scenei.„Am lansat deja procedurile și le suprapunem peste lucrări, ca să pierdem cât mai puțin timp”, a promis edilul.  

Ce trebuie să știți despre Teatrul de vară din Parcul Bazilescu

Teatrul de Vară „Nicolae Bălcescu” cum se numește oficial, este construit în anul 1953, după planurile arhitecților Paul Emil Miclescu, Dan Virgil Marinescu, Victor Aslan și Paul Bortnowski. Edificiul a fost inaugurat în același an, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților organizat la București. Gândit ca un amfiteatru în aer liber, teatrul a fost conceput pentru spectacole, concerte și piese de teatru, cu o capacitate de 2000 de persoane.

Cum a ajuns o ruină grădina de vară din Parcul Bazilescu

După 1990, așa cum se întâmplă în România, s-a ales praful de grădina de spectacole în aer liber. Motivul? Parcul era în ograda primăriei sectorului 1 iar grădina de vară la Ministerul Culturii. Cei din urmă, deși au continuat să aibă în patrimoniu instituția culturală și-au luat mâna de pe ea din vara lui 1996. Încet-încet, grădina de vară „Nicolae Bălcescu” din Parcul Bazilescu a ajuns cu lacătul pe ușă, evitată chiar și de oamenii fără adăpost, din cauza stării deplorabile în care ajunsese.

Mai multe