Temperaturile scad accentuat în perioada următoare. Meteorologii spun când se întoarce vremea de vară
România trece printr-un nou episod de vreme instabilă, în care întreaga țară se va confrunta cu vreme rece, furtuni și chiar și grindină. Iar potrivit directoarei ANM, Elena Mateescu, urmează câteva zile în care temperaturile se vor răci constant.
Vremea instabilă continuă să dea peste cap planurile românilor, iar potrivit directoarei ANM, zilele următoare vor continua să fie neobișnuit de reci. În plus, multe județe din țară se află sub avertizări de tip cod galben și portocaliu.
„Fenomenele vor fi de interes, în special în aria avertizată de cod galben și portocaliu până mâine dimineață, la ora 10:00 când vor expira aceste mesaje generale. În aria avertizată de cod portocaliu vorbim de averse torențiale și cantități de apă însemnate, la nivelul valorilor de 40-60l/mp, izolat 70l/mp, comparativ cu media unei luni mai, de 60-65l/mp”, a spus Elena Mateescu, potrivit Digi24.
Vremea rămâne instabilă în România
Directoarea ANM a precizat că în zonele aflate sub cod galben, inclusiv în Capitală, cantitățile de apă vor fi însemnate și pot ajunge la 25-40 l/mp. În același timp, vântul poate ajunge la viteze de 50-70 km/h.
Iar această instabilitate vine la pachet cu temperaturi mai scăzute.
„Până mâine seară, la ora 21:00, informarea meteorologică menționează, pe lângă fenomenele de instabilitate, și răcirea accentuată a vremii, care mai ales de mâine, se va observa în special în partea de sud și sud-vest a țării, acolo unde maximele nu vor mai depăși 19-20 de grade. Dacă astăzi am avut în sud-est valori de până la 28 de grade, inclusiv în Capitală, mâine în București, de pildă, cel mult 15-17 grade, pentru că și în Capitală noaptea care va urma și următoarele zile vor fi caracterizate de o vreme instabilă și răcirea vremii”, a mai explicat Elena Mateescu, potrivit sursei citate.
Când se va încălzi din nou vremea
Potrivit directoarei ANM, temperaturile calde ar urma să revină în România abia în a doua jumătate a săptămânii viitoare.
„Această răcire va fi de interes și pe parcursul săptămânii viitoare, cel puțin până la mijlocul acesteia, când maximele se vor situa, în general, între 14 până la 19-20 de grade. Abia din a doua jumătate a săptămânii viitoare este posibil să consemnăm în continuare o vreme în încălzire, cu maxime ce vor atinge din nou pragul unei zile de vară, de 25-26 de grade”, a explicat Mateescu.