Tragedie cumplită! O fată de 16 ani a murit la propria petrecere aniversară
Tragedie fără margini la Ploiești! O adolescentă a murit în mod misterios chiar în timpul petrecerii sale aniversare. Fata urma să împlinească 16 ani peste câteva zile. Până în acest moment nu se cunoaște motivul decesului.
O fată de 16 ani a murit la propria petrecere
Fata a avut parte de un sfârșit tragic, după ce a decis să organizeze o petrecere aniversară cu ocazia zilei sale de naștere, chiar în apartamentul în care locuia alături de familia sa. Conform spuselor părinților la petrecere ar fi fost prezenți tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.
La un moment dat fata ar fi spus că merge la ea în cameră pentru a se odihni însă nimeni nu a prevăzut nenorocirea ce avea să urmeze. Cum fata nu s-a întors din cameră, prietenii au merg sa verifice cum se simte, moment în care au găsit-o în stare de inconștiență. Atunci au alartat-o pe mama fetei, care a ajuns de grabă acasă, sunând la 112.
„La data de 14 octombrie, în jurul orei 1:45, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie din municipiul Ploieşti, despre faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, este posibil decedată în apartament”, a transmis, luni după-amiază, IPJ Prahova.
Ajunși la fața locului medicii nu au mai putut face nimic, constând că fata se afla in stop cardio-respirator de ceva vreme. Pe trupul fetei nu au fost găsite urme de violențe.
Conform Observator.ro surse din ancheta spun că la petrecere s-ar fi găsit mai multe sticle de băutură și substanțe interzise precum marjuana. Acum autoritățile urmează să stabilească cauza exactă a decesului.
„Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, potrivit poliţiştilor. Polițiștii au decis un dosar de ucidere din culpă, conform procedurii în asemenea cazuri.