Imagini spectaculoase cu tunelurile prin care trenurile vor trece cu 160 km/h

25 ianuarie 2022 20:00   Național
Ultima actualizare:

Imagini spectaculoase! Lucrările la noile tuneluri feroviare construite pe valea Mureşului, pentru a creşte viteza cu care trenurile vor circula pe tronsonul din vestul României, au avansat. La final, pe magistrala Simeria-Arad se va putea circula cu 160 de kilometri pe oră. 

Lucrările pe cele patru tronsoane ale magistralei de cale ferată Arad – Simeria (141 de kilometri), componentă a Coridorului Feroviar Rin – Dunăre Nord, au demarat în 2018. Investiţia are termen de finalizare anul 2023, scrie adevarul.ro. 

Unul dintre cele mai dificile sectoare ale viitoarei căi ferate se află pe valea Mureşului, pe Tronsonul Ilteu (Arad) – Gurasada (Hunedoara). În vecinătatea localităţilor hunedorene Tisa şi Sălciva sunt construite două tuneluri şi o polată (tunel la zid, descoperit parţial), în lungime totală de 1,2 kilometri.

Construcţiile realizate pe un versant, deasupra malului stâng al Mureşului, sunt necesare pentru a putea creşte viteza de deplasare a trenurilor, faţă de cea de pe vechiul traseu al căii ferate Simeria – Arad, aflat pe celălalt mal al râului Mureş.

Salba de tuneluri va fi compusă, potrivit proiectului iniţial, din polata cu lungimea de 340 de metri, un tunel de 634 metri şi unul de circa 250 de metri. Asociaţia Pro Infastructură a publicat  mai multe imagini care arată stadiul avansat al lucrărilor la tunelurile de pe valea Mureşului.

Lucrările la cele patru tronsoane ale viitoarei magistrale feroviare din vestul României sunt realizate de companiile Astaldi S.p.A., FCC Construccion SA şi Railworks (Alstom, Aktor, Arcada). 

Investiţie de  9,5 miliarde de lei 

Proiectul noii magistrale feroviare Simeria – Arad vizează modernizarea a 141 de kilometri de cale ferată şi include construcţia a nouă poduri feroviare peste Mureş, a unor tuneluri feroviare şi a circa 60 de kilometri de traseu complet nou de cale ferată pe valea Mureşului. 

Calea ferată din vestul României este proiectată astfel încât trenurile de călători să poată circula cu până la 160 de kilometri pe oră, iar marfarele - cu până la 120 de kilometri pe oră. Proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare, demarat în 2018, are o valoare de peste 9,5 miliarde de lei şi este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020, din Fondul de Coeziune şi de la Bugetul de Stat, după cum arată Ministerul Transporturilor.

Click! spune

Noua magistrală  e componentă a Coridorului Rin-Dunăre, care străbate România de la vest spre est, pe traseul Curtici - Arad - Simeria - Coşlariu - Sighişoara - Braşov - Bucureşti - Constanţa, în lungime de circa 850 de kilometri.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News! 

Mai multe