Un apartament din Cluj costă cât 5 în altă țară. Un român și-a vândut apartamentul din orașul natal și și-a cumpărat 5 imobile în Italia

16 mai 2024 11:13   Național

De mai mulți ani, Cluj-Napoca se confruntă cu o problemă majoră: sumele exorbitate ale locuințelor. Situația este similară și în cazul chiriilor, unde se cer sute bune de euro pe lună. Într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, un clujean a povestit cum și-a luat 5 apartamente de trei camere în Italia la prețul unuia singur în orașul natal.

Prețurile apartamentelor sunt tot mai exagerate în Cluj. Metrul pătrat este mai scump decât cel din Capitală, iar situația este similară și în cazul chiriilor, unde tineri trebuie să scoată pe lună din buzunar sute bune de euro.

Într-un videoclip publicat recent pe rețelele de socializare, un creator de conținut a abordat acest subiect cu locuitorii din Cluj. El a purtat, de asemenea, o discuție cu un bărbat care a povestit cum cu prețul unui apartament din orașul natal și-a cumpărat 5 apartamente amenajate de 3 camere în Italia, pe malul Mării Tireniene, în nordul Calabriei.

„Eu am cumpărat cu 220.000 de euro 5 apartamente cu 3 camere pe malul Mării Tireniene în nordul Calabriei. Cu 220.000 aici cred că poți să cumperi, să zic, la cheie, amenajat, cum le-am luat eu, unul de trei camere, și nu știu dacă îți ajung”, a spus clujeanul.

„Stă și face bani tot în Cluj ...”

Și alți clujeni sunt de părere că prețul apartamentelor din Cluj sunt exagerate. Un alt cetățean crede că ar trebui să se construiască locuințe sociale pentru tineri: „Este justificat prețul apartamentelor în Cluj?”, a întrebat creatorul de conținut.

„Nu, este o mizerie. Sunt proprietar de apartament, dar pot să spun că prețurile la chirii sunt o mizerie. Ar trebui să fie un program foarte clar prin care să se construiască locuințe sociale, nu mai multe locuințe, cum a spus un candidat. Să fie date la tineri, la prețuri rezonabile. Doar așa vor scădea prețurile la chirii și prețurile la apartamente”, a spus bărbatul.

Deși mulți au fost de acord că sumele sunt prea mari, au existat în secțiunea de comentarii internauți care au susținut că tânărul care și-a cumpărat cele cinci apartamente în Italia cu banii unui apartament în Cluj locuiește și muncește tot în orașul natal.

„Prețurile sunt mari, așa este. Dar ce treabă are Clujul cu Calabria? Până la urmă, omul care și-a luat cinci apartamente în Calabria, stă și face bani tot în Cluj ...”, „Eu locuiesc în Italia de 17 ani și nu știam că sunt așa ieftine casele, că îmi luam și eu 5, nu unul”, sunt doar câteva dintre comentariile celor care au văzut filmulețul.

Mai multe