Un loc popular din România a ajuns o ruină: „Se aud doar paşii ce ating cioburile gemurilor sparte”
Locul în care puştii din Epoca de Aur petreceau veri de neuitat e de nerecunoscut! Tabăra de copii din Năvodari, unde pionierii se zbenguiau sub soarele torid şi se răcoreau în valurile Mării Negre, a fost abandonată de autorităţi şi a ajuns o ruină. Bălăriile au crescut peste tot, iar sunetul vesel al trompetei a fost înlocuit de şuieratul vântului, scrie adevarul.ro.
Deprimant! Toţi cei care ajung în Năvodari şi doresc să retrăiască amintirile copilăriei pleacă, inevitabil, dezamăgiţi. Din locul unde cândva se bucurau de vacanţă zeci de mii de copii din Republica Socialistă România au rămas doar ruine. Puţini sunt cei care îndrăznesc să se plimbe, chiar şi în amiaza mare, pe aleile taberei, cândva prietenoase. Din spaţiile de cazare s-au desprins bucăţi de tencuială, iar bălăriile au crescut în voie peste tot.
„Am fost astăzi în acest loc (...) Clădiri părăsite, dar încă rezistente, un peisaj abandonat, dar încă plin de culoare. Liniştea deplină este atât de apăsătoare; se aud doar paşii ce ating cioburile gemurilor sparte, fără voia lor, iar camerele cândva pline de prichindei găzduiesc şuieratul vântului şi picături de ploaie. Am plecat cu o încărcătură emoţională, probabil cu părere de rău pentru vandalism“, scrie Isabela I. în grupul „Case vechi“.
«Pâinea cu pateu şi napolitanele cu cacao»
„Delfinul, Albatrosul... teatrul de vară, locuri frumoase, pline de veselie, cu jocuri, concursuri şi trompeta care ne trezea prea devreme şi ne culca... tot devreme... Mare păcat“, completează un alt nostalgic. Postările curg în aceeaşi notă tristă: „Teatrul de vară, delfinariul... Pâinea cu pateu şi napolitanele cu cacao... Ce amintiri... Ce trist...“; „La începutul anilor 2000 încă funcţiona (...) În 20 de ani s-au dus pe apa sâmbetei şi tabăra, şi natura dintre Năvodari şi Mamaia“.
După Revoluţie, faimoasa tabără a fost disputată de Primăria Năvodari şi de SIND România, care a preluat patrimoniul sindicatelor. Lupta nu s-a sfârşit nici în prezent, pe rolul instanţelor fiind mai multe acţiuni. Între timp, construcţiile se degradează şi mai mult. Localnicii cred că se urmăreşte altceva: împărţirea zonei în loturi şi vânzarea terenului către rechinii imobiliari.
Nu mai puţin de 14.000 de copii într-o serie
În perioada comunistă, abăra de la Năvodari, construită în anii ’70 din banii Uniunii Generale a Sindicatelor din Romania (UGSR), îşi deschidea porţile începând cu luna mai, când veneau orfanii din casele de copii. După 15 iunie, când începea vacanţa de vară, locurile erau rezervate copiilor din învăţământul de masă. Aici ajungeau, pe serie, 14.000 de copii, care erau cazaţi în cele cinci tabere ale complexului: Delfinul, Albatros, Perla, Cutezătorii şi Lebăda. Memorabile rămân şi vacanţele elevilor din străinătate, care trăiau momente magice la malul Mării Negre.