Un nou termen pentru România în Schengen terestru. Când vom putea trece frontierele fără controale
Încă de la începutul anului 2024, premierul Marcel Ciolacu a spus că până la finalul acestui an, România va adera complet la Spațiul Schengen. Ciolacu revine acum cu un nou termen, care nu mai este în 2024. „Sunt niște softuri de implementat”, a explicat premierul amânarea până la anul a aderării României la Schengen terestru.
România, în Schengen terestru de Paște 2025
Premierul Marcel Ciolacu a oferit joi, înainte de ședința de Guvern, câteva noi detalii despre aderarea României și la Schengen terestru.
El a spus că decizia privind aderarea României la Schengen și cu frontierele terestre este așteptată la Consiliul JAI din 13 decembrie.
Ridicarea efectivă a controlului la frontiere va avea loc câteva luni mai târziu, în primăvara anului 2025.
„Sunt niște softuri de implementat. Cred că de sărbatorile pascale România va fi mai mult ca sigur în Schengen”, a explicat premierul, înaintea ședinței de Guvern.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat de mai multe ori, inclusiv luna trecută că România va adera anul acesta la Schengen terestru, făcând referire la Consiliul JAI din decembrie.
În octombrie, întrebat de ce nu era pe agenda Consiliului Jai subiectul aderării României la Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, Marcel Ciolacu a răspuns că este în contact permanent cu cancelarul Nehammer.
„Să vedem ce majoritate se creează în Austria, şi mai este un JAI, parcă pe 11-13 decembrie. Eu sper, ca până atunci, să se lămurească foarte mult lucrurile”, a spus atunci Marcel Ciolacu.
Tema va fi discutată la Budapesta în noiembrie
Miniștrii Afacerilor Interne din România, Bulgaria, Ungaria și Austria se vor întâlni pe 22 noiembrie 2024, la Budapesta, pentru discuții preliminare legate de data la care ar urma să aibă loc intrarea României și Bulgariei în Schengen terestru.
Întâlnirea nu este una oficială, ci informală, și are loc la inițiativa Ungariei.
Cei patru miniștri de interne vor discuta despre un posibil acord privind data la care România și Bulgaria vor intra în Schengen terestru, iar ulterior, pe 12 decembrie 2024, la reuniunea tuturor miniștrilor de interne din Uniunea Europeană de la Bruxelles, acest acord ar urma să fie anunțat oficial, spun sursele Europa Liberă.