Vai de Capitala noastră! «Noi pe unde mai circulăm cu bicicleta?»

24 mai 2013 20:13   Național
Ultima actualizare:

Din seria “de ce să meargă totul bine când poate să meargă prost” vă prezentăm una dintre cele mai mari realizări negative ale administraţiei locale. În dispreţ total faţă de cei care utilizează cel mai ecologic transport din oraş, Primăria Capitalei a reuşit să scoată în afara legii pistele pentru biciclişti. Şi asta pe bani grei.

Dacă stăm puţin şi ne gândim, realizăm că Bucureştiul e singura Capitală a Europei civilizate care nu are piste pentru biciclişti. Culoarele alea de nici un metru lăţime de pe trotuare nici nu pot fi numite piste.

Şi să vrei nu poţi să circuli pe aici fără să rişti să te accidentezi    

Totuşi, bicicliştii le-au folosit, conştienţi că altele mai bune nu mai pupă ei. După ce au cheltuit 10 milioane de euro din banii noştri pentru a spoi trotuarele şi pentru a le închide gura bicicliştilor, edilii Capitalei şi-au demonstrat suficienţa în administrarea oraşului. Poliţia Rutieră a închis aproape toate pistele pe motiv că sunt neconforme cu normele în domeniu şi periculoase pentru pietoni şi biciclişti. În Capitală nu se mai poate circula cu bicicleta pe trotuar. Dar ce te faci când nici pe şosea nu ai voie?

Maşinile din Capitală sunt parcate inclusiv pe benzile speciale

Păi, plăteşti amendă, ce să faci? Asta a păţit un băiat pe nume Ariel, surprins de un echipaj de poliţie pe Bd. Lascăr Catargiu, la bordul semicursierei sale, şi sancţionat cu 420 de lei. "Bine, dar noi pe unde mai circulăm?", se întreabă retoric Sorin Podislav, un bucureştean de 43 de ani care merge cu bicicleta la serviciu. Singurele locuri accesibile bicicliştilor sunt parcurile, dar unde ei încearcă aceeaşi senzaţie a unui "pescar" care pescuieşte în cadă.

Jardinierele pentru flori au fost amplasate exact pe culoarul destinat bicicliştilor

Bucureştiul este o destinaţie turistică pentru peste 600.000 de europeni, însă una care nu încurajează mersul pe bicicletă. Mai mult ca sigur că aşa ceva nu se întâmplă în capitalele UE, pe care adesea le luăm drept model.

"Vreau şi eu să văd piste pe şosea, ca în Occident, să fiu văzut ca o maşină mică. Îmi doresc să am locul meu în trafic, unde îi respect pe cei care circulă pe patru roţi", este mesajul pe care Sorin Podislav îl are pentru autorităţi.  

Mai multe