Noua avocată a lui Vlad Pascu a venit la Poliție îmbrăcată ca la club. „Dacă ai omorât un om, scapă tu cum poți!”
Îmbrăcată sumar, cu un maieu cu decolteu adânc și pantaloni scurți roșii, noua avocată lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, a venit la Poliția Constanța pentru a sta de vorbă prima oară cu clientul ei. Avocata a atras atenția nu numai prin ținuta total nepotrivită, dar și prin declarațiile sale. Mai mult, pe rețeaua socială Tik Tok, avocata apare cântând versurile BUG Mafia: „Dacă ai omorât un om, scapă tu cum poți!”
Noua avocată a lui Vlad Pascu, postări bizare pe Tik Tok
Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a ucis doi studenți în timp ce conducea drogat, are o noua avocata. Se numește Sorina Ionela Stoica și este din Constanța. La ieșirea din sediul Poliției, avocata a trecut printre jujrnaliști fără să facă vreo declarație.
„Nu fac declarații! Vă dați seama că dacă voiam să dau declarații, ieșeam până acum cu un comunicat de presă”, a spus avocata Stoica.
Sorina Ionela Stoica este foarte activă pe rețelele sociale. Se postează în vacanțe exotice sau cântând versurile formației BUG Mafia. Deși femeia și-a făcut contul de TikTok privat, în spațiul public au apărut filmulețe în care avocata își promovează serviciile într-un mod cel puțin bizar.
Cu Codul Penal în mână, într-o costumație sumară, fredonează cuvintele cunoscutei melodii „Viața noastră” de la BUG Mafia feat Adriana.
”Tu dormi? Nu dormi!
Dacă știi, frate, sa furi, fură tu cum știi!
Dacă poți, frate, sa bei, atunci bea tu pentru toți!
Dacă ai omorât un om, scapă tu cum poți!”, sunt versurile BUG Mafia fredonate de avocată.
În plus, avocata pune în descrierile videoclipurilor diferite articole din Codul Penal, unele vizând chiar conducerea sub influența drogurilor.
Soții Pascu au peste 300 de proprietăți
Soții Pascu au peste 300 de proprietăți
Părinţii lui Vlad Pascu, Mihai și Miruna Pascu au afaceri de milioane de euro şi ar deţine 300 de proprietăţi, scrie presa din Constanța. În ultimii 15 ani soţii Pascu au construit şi au vândut blocuri întregi în cele mai scumpe cartiere din Bucureşti şi Constanţa.
Totodată, soţii Pascu sunt proprietarii mai multor apartamente într-un complex de lux aflată într-o zonă scumpă chiar la malul mării.
Resortul construit în 2015 a adus pentru prima dată în România conceptul de .proprietate periodică în care proprietarul poate cumpăra o locuinţă o săptămână pe an pentru tot restul vieţii, potrivit Observator.