Vremea se schimbă dramatic în România. Vin ploi abundente, viscol și ninsori. Anunțul de ultimă oră

12 februarie 2024 11:30   Actualitate
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului ce va fi valabilă pentru aproape toată ţara. Avertizarea meteo este valabilă de luni începând cu ora 14:00. Vântul va bate în rafale de peste 80 de km/oră. Vremea rea va dura cel puțin două zile. 

Ploi torențiale și descărcări electrice

Potrivit ANM, în intervalul 12 februarie, ora 14:00 - 14 februarie, ora 10:00, temporar se vor semnala precipitaţii în aproape toată ţara şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 15 - 25 l/mp. Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului.

„În intervalul menţionat, temporar se vor semnala precipitaţii în aproape toată ţara şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 15...25 l/mp. Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului”, anunţă ANM.

La munte, iar în noaptea de marţi spre miercuri trecător şi în zonele mai joase de relief din Transilvania şi Moldova, se vor semnala precipitaţii mixte.

A fost emis o atenționare Cod galben de precipitaţii şi ninsori la altitudini de peste 1.500 de metri, ce va intra în vigoare la ora 18:00.

Atenționare de vânt puternic

Marţi, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, în special în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi rafale de 60 - 80 km/h, iar temporar şi în regiunile estice şi local în cele vestice şi sud-vestice, în general cu viteze de 45 - 55 km/h.

Codul galben va fi valabil în intervalul 12 februarie, ora 18:00 - 13 februarie, ora 22:00, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în nord-vestul Moldovei, precum şi în zonele montane aferente va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25 - 30 l/mp, iar izolat de 50 l/mp.

La altitudini mai mari de 1.500 de metri, îndeosebi pe parcursul zilei de marţi (13 februarie) în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Mai multe