Alimentul popular pe care medicul Virgiliu Stroescu îl recomandă la micul dejun. De ce probleme sunt feriți cei care îl consumă

2 februarie 2026 17:00   Sănătate

Un aliment accesibil și foarte popular acționează ca un adevărat aliat pentru sănătate. Potrivit medicului Virgiliu Stroescu, acesta are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular și, dacă este consumat regulat, poate contribui la prevenirea infarctului. Iată ce este bine să mănânci mai des!

Considerate superalimente, nucile oferă o gamă largă de beneficii pentru sănătate. Pe lângă proprietățile antioxidante și cele care sprijină digestia, acestea îmbunătățesc memoria, susțin sistemul imunitar și oferă energie. Mai mult, nucile sunt extrem de benefice pentru sistemul cardiovascular, iar dr. Virgiliu Stroescu le recomandă tuturor la micul dejun: „Cine mănâncă miez de nucă, nu face infarct de miocard!”, a explicat acesta la Speranța TV.

La prima masă a zilei, specialistul mai pune accent și pe cereale și fructe: „Obligatoriu cereale. Dimineața, pornim cu fructe”, a adăugat acesta.

De câte mese ai nevoie pe zi ca să fii sănătos

Pentru o stare de vitalitate optimă, dr. Virgiliu Stroescu recomandă mesele și gustările regulate. Contrar obiceiului multor persoane de a mânca puțin și des, medicul avertizează că organismul are nevoie de pauze pentru a funcționa corect:

„Trebuie să mâncăm la anumite ore și să avem 3 mese. Dimineața o masă, la prânz o masă, seara o masă. Mult mai bine este dacă ai mânca două mese, adică dimineața, nu prea devreme, cei care pot, iar după-amiază să nu fie neapărat, foarte târziu. Nu trebuie să treacă mai mult de 4-5 ore între mese. În mod normal cam 5 ore, iar dacă mâncăm 2 mese, mai mult de 5 ore pe zi”, a transmis acesta.

Trucul pentru o digestie sănătoasă 

Pentru o bună digestie, înainte de fiecare masă, fie că este micul dejun, prânz sau cină, dr. Virgiliu Stroescu recomandă consumul de apă: „Mai întâi bem apă. Nu mergem la masă, până când nu consumăm apă… Cam cu un sfert de oră înainte de masă ca să curețe totul. Ca să curețe tubul digestiv, iar dacă ai băut înainte de masă, nu mai bei în timpul mesei. E cea mai mare gafă!”, a avertizat specialistul.

Mai multe