Cel mai sănătos pește din lume. E bun pentru creier, inimă și oase. Toți nutriționiștii îl recomandă
Atunci când vrem să începem o dietă, unul dintre primele sfaturi pe care le vom primi este să consumăm mai mult pește. Iar potrivit nutriționiștilor, există un pește anume care este recunoscut pentru efectele pozitive pe care le are asupra organismului.
Datorită nivelului ridicat de proteine și de nutrienți pe care îi conține, peștele a ajuns să fie considerat unul dintre cele mai sănătoase alimente din întreaga lume. Iar potrivit nutriționiștilor, există un tip anume de pește care nu trebuie să lipsească din dieta noastră! Este vorba despre somon, care ajută organismul să funcționeze mai bine ca oricând.
Acest pește este bogat, mai ales, în acid docosahexaenoic (DHA) și acid eicosapentaenoic (EPA), acizi grași polinesaturați cu lanț lung (PUFA), iar acest lucru înseamnă că riscul de a suferi de boli cronice este redus.
Experții din toată lumea recomandă acest pește
„Omega-3 sunt acizi grași esențiali cu numeroase beneficii pentru sănătate deja dovedite, precum și cu multe alte beneficii potențiale care sunt încă în curs de cercetare”, a explicat expertul Andrew Thorne-Lyman.
Iar printre cele mai faimoase beneficii ale consumului de somon se numără și reducerea riscului de boli cardiovasculare, potrivit marthastewart.com.
„Omega-3 din pești grași precum somonul sălbatic susțin sănătatea inimii prin scăderea trigliceridelor, reducerea inflamației și ajutând la menținerea tensiunii arteriale”, a spus și dieticianul Jacqueline Gomes, conform sursei citate.
Este foarte bun pentru sănătatea creierului
Acest tip de pește este recunoscut și pentru beneficiile pe care le are pentru susținerea sănătății oaselor și pentru faptul că reduce inflamația din organism. În plus, somonul este bun și pentru creier.
„Omega-3 reduc inflamația din organism, iar multe țesuturi esențiale din corp sunt alcătuite din ele, inclusiv creierul”, spune Andrew Thorne-Lyman.
Desigur, există și alte surse bune de acizi grași omega-3, cum ar fi sardinele. Indiferent de modul în care introducem acești acizi în dieta noastră, ei ne vor ajuta organismul să funcționeze mai eficient ca niciodată. Iar deși orice fel de somon este bun pentru dietă, experții spun că cel proaspăt ar fi varianta optimă pentru consum.