Combinația neașteptată care vindecă durerile de cap: „Eficientă pentru muncă, studiu sau proiecte creative”. Ce trebuie să bei ca să scapi de disconfort
Ai dureri de cap, dar nu vrei să apelezi la medicamente? Un neurolog susține că o combinație dintre două băuturi te poate ajuta să te simți mai bine. Mai mult, îți îmbunătățește și nivelul de concentrare, așa că iată ce trebuie să consumi!
Oricine s-a confruntat la un moment dat cu o durere de cap supărătoare, care i-a stricat activitatea și buna dispoziție. Când se întâmplă asta, mulți au obiceiul de a apela imediat la medicamente pentru a scăpa de disconfort, însă acest lucru nu este recomandat pe termen lung…
Din fericire, Ramon Velazquez, neurolog la Universitatea de Stat din Arizona, spune că există un remediu naturist care poate să trateze eficient disconfortul!
Cafeaua și ceaiul verde combat natural durerile de cap
Specialistul mizează pe consumul de cafea pentru combaterea durerilor de cap, iar pentru efecte maxime, aceasta ar trebui consumată împreună cu L-teanina, un aminoacid prezent în frunzele de ceai verde, ceai negru, alb și oolong, precum și în ciupercile din specia Xerocomus badius.
„Creierul nu poate simți durerea, motiv pentru care poți fi treaz în timpul unei operații pe creier. Durerile de cap apar, deoarece țesutul din jurul creierului se întinde. Cafeina ajută prin restricționarea fluxului sanguin, ceea ce contractă țesutul respectiv și ameliorează disconfortul. Este un amplificator cognitiv natural atunci când este utilizat corect.
Când combini cafeina cu L-teanina, obții o combinație puternică. Cafeina aduce energie, iar L-teanina ameliorează emoțiile. Rezultatul este că nivelul de concentrare crește la maximum… Această combinație este eficientă atât pentru muncă, studiu sau chiar pentru proiecte creative”, a spus medicul pentru „Daily Express”.
Pentru rezultate și mai bune, Dr. Ramon Velazquez recomandă și consumul uleiului de paște sau a semințelor de chia. Aceste alimente sunt apreciate datorită conținutului de acizi grași omega-3, care îmbunătățesc nivelul de concentrare în mod natural: „Omega-3 susțin structura fizică a celulelor creierului. Asocierea lor cu cafeina și L-teanina creează un mediu în care creierul tău poate funcționa la capacitate maximă”, a mai precizat Dr. Ramon Velazquez.