De ce nu trebuie să le dai miere bebelușilor! Este extrem de periculoasă pentru micuți

27 iulie 2024 18:24   Sănătate
Ultima actualizare:

Mierea este bine cunoscută pentru proprietățile sale nutritive și curative, având numeroși antioxidanți și compuși antibacterieni. Cu toate acestea, poate fi surprinzător de periculoasă pentru bebeluși, în ciuda faptului că nu se strică.

De ce nu trebuie să le dai miere bebelușilor

Mamele sunt avertizate de specialiști să nu ofere miere copiilor sub un an, nici măcar pentru a îndulci laptele din biberon sau pentru a calma durerile de gingii. Organizația Mondială a Sănătății recomandă, de asemenea, să se evite mierea în alimentația sugarilor sub 12 luni, indiferent de motiv.

De ce este mierea interzisă pentru bebeluși? În primul an de viață, microbiomul lor intestinal este încă în dezvoltare și nu este capabil să combată eficient bacteriile și microbii din alimente, inclusiv din miere. Bacteriile benefice pentru imunitate și digestie sunt încă în formare în această perioadă critică. Până la vârsta de un an, sistemul digestiv al bebelușilor nu este suficient de matur pentru a preveni infecțiile provocate de microbi. Unul dintre cei mai periculoși agenți patogeni care pot fi prezenți în miere este Clostridium botulinum, care produce toxina botulinică, extrem de periculoasă și potențial letală pentru copii.

Bacteria Clostridium botulinum se dezvoltă în recipiente sigilate ermetic, cum ar fi borcanele cu miere, gemuri, murături, compoturi și cutii de conserve. Astfel, alimentele conservate reprezintă un risc similar pentru bebeluși, la fel ca mierea. Această bacterie nu este periculoasă doar pentru copii, ci și pentru adulți, iar în multe situații, cei infectați au avut nevoie de tratament medical pentru a supraviețui.

Simptomele botulismului infantil sunt severe și pot fi fatale dacă nu se oferă tratament medical de urgență. La primele semne de rău ale bebelușului, trebuie să contactezi imediat personalul medical de la Urgențe, mai ales dacă micuțul a consumat miere.

Simptomele apar de obicei între 18 și 36 de ore de la ingestia unui aliment contaminat cu bacteria toxică și includ: salivație excesivă, dificultăți de respirație, probleme de înghițire, dureri abdominale, constipație, letargie și incapacitatea de a mișca brațele și picioarele.

Mai multe