Top alimente care ne ajută „să întinerim”. Recomandările medicului Adina Alberts: „Ne ajută să ne păstrăm sănătatea”

28 august 2025 18:20   Sănătate

Dr. Adina Alberts a oferit o listă de superalimente care stimulează producerea hormonului de creștere, esențial pentru menținerea energiei și regenerarea celulară. Îți dorești să ai mai multă vitalitate și să fii ferit de boli? Iată ce trebuie să mănânci mai des!

Fiecare categorie de nutrienți aduce beneficii specifice, iar combinarea următoarelor superalimente într-o dietă echilibrată te va ajuta să ții la distanță afecțiunile care pot slăbi organismul, va sprijini procesele naturale de regenerare și îți va oferi o stare generală de bine, avantaje care vor contribui la o „întinerire” naturală: „Să se auto-elimine tot ceea ce este stricat, îmbătrânit, greșit, infectat, bolnav și să apară acea parte a corpului din nou regenerată, tânără”, a spus Dr. Adina Alberts într-un video publicat pe contul său de Instagram.

Pește gras: somon, macrou, ton

Dr. Adina Alberts recomandă peștele gras datorită conținutului de acizi grași: „Cum ar fi somonul, dar și macroul și tonul. Peștele, în general, este un superaliment, care prin bogăția de acizi grași omega-3, 6, 9, ne ajută să ne păstrăm sănătatea”, a precizat medicul.

Fructe oleaginoase: nuci, migdale, sâmburi de caise, caju

În categoria alimentelor care ne mențin în formă se află și fructele oleaginoase: „Nuci, migdale, sâmburi de caise bogate în vitamina B17, semințe de bostan, caju, toate aceste fructe oleaginose sunt considerate superalimente care stimulează producerea de hormon de creștere”, a mai precizat Dr. Adina Alberts pe Instagram.

Fructe de pădure: afine, cătină, aronia

Mici și delicate, dar încărcate de vitamine și antioxidanți, fructele de pădure sunt alte alimente care ar trebui să se afle pe lista de cumpărături a celor interesați de „întinerirea” naturală: „Afine, cătină, aronia, noni sunt și ele superalimente care stimulează sinteza de hormon de creștere”, a punctat specialistul.

Ouă

La fel de apreciate de Dr. Adina Alberts pentru valoarea lor nutritivă sunt și ouăle: „Au un potențial intrinsec...”, a spus medicul. Confom studiilor, un adult care nu suferă de probleme de sănătate poate consuma până la șapte ouă pe săptămână, anunță „Harvard Health”. 

Mai multe