„Trauma bonding”, cea mai toxică și periculoasă relație, din care simți că nu mai poți ieși. Cum te salvezi
Legătura traumatică, cunoscută și sub denumirea de trauma bond, este o relație caracterizată printr-o combinație intensă de afecțiune și abuz. Acest tip de conexiune apare adesea în relațiile intime sau profesionale și este descris de psihologi ca fiind extrem de toxică și greu de rupt.
Trauma Bond: Relația din care simți că nu mai poți ieși
La baza acestei legături stă trauma de atașament din copilărie, care poate afecta semnificativ viitoarele relații ale unei persoane.
Partenerul abuziv folosește momente de iubire intensă și entuziasm, alternând cu perioade de indiferență, abuz emoțional sau fizic.
Această alternanță creează o dinamică ce distorsionează percepția victimei, făcând-o să caute sprijin tocmai la cel care o rănește.
Fenomenul este amplificat de mecanismele biologice ale creierului. Atunci când abuzatorul oferă momente de grijă sau aparentă afecțiune, creierul eliberează substanțe precum oxitocina și dopamina, care întăresc legătura emoțională. Astfel, victima se simte captivă într-un ciclu nociv de dependență emoțională, chiar dacă în mod rațional încearcă să părăsească relația, precizează medicalnewstoday.com
Semnele unei relații bazate pe traumă
Există mai multe indicii care pot sugera că te afli într-o relație bazată pe traumă.
Primul semn este justificarea comportamentului abuziv. Victima încearcă să găsească explicații pentru acțiunile partenerului, atribuindu-le stresului, copilăriei dificile sau propriilor greșeli.
Un alt semn este sentimentul de imposibilitate de a părăsi relația. Deși victima înțelege că relația este nesănătoasă, aceasta simte o panică intensă la gândul despărțirii. Această confuzie este adesea percepută greșit ca fiind iubire, dar în realitate este o reacție la trauma emoțională.
De asemenea, multe persoane implicate în astfel de relații știu că nu ar recomanda acel tip de relație celor mai dragi persoane din viața lor, dar continuă să o accepte pentru ele însele.
Acest paradox reflectă disonanța cognitivă, o stare în care victima justifică experiențele negative pentru a menține o aparență de normalitate.
Cum să rupi legătura traumatică
Primul pas pentru a ieși dintr-o astfel de relație este conștientizarea faptului că te afli într-un ciclu de abuz. Identificarea comportamentelor toxice și înțelegerea impactului lor asupra sănătății tale mentale sunt esențiale.
De asemenea, este important să cauți sprijin extern, fie de la persoanele de încredere, fie prin terapie.
Un specialist te poate ajuta să înțelegi mecanismele legăturii traumatice și să dezvolți strategii eficiente pentru a o depăși.
Crearea unei relații de sprijin emoțional este crucială pentru distanțarea treptată de abuzator și recăpătarea independenței psihice și emoționale.