De ce îi iubim pe cei care ne resping? Cum poți gestiona relația cu un atașament anxios sau evitant. Psiholog: „A fi îndrăgostit e similar cu..”
La tot pasul se vorbește despre dinamica cuplurilor în care partenerii au stiluri de atașament diferite. Și asta pentru că, de foarte multe ori, această diferență poate crea probleme profunde în relație și poate duce la despărțire. Cum putem înțelege mai bine nevoile partenerului de cuplu și cum putem rezolva provocările, aflăm de la psihologul Laura Găvan.
De ce îi iubim pe cei care ne resping?
Laura, dinamica dintre un partener „anxios” și unul „evitant” poate fi foarte dificil de gestionat. Cum pot cei doi să își salveze relația și ce trebuie să rețină?
Interacțiunile într-un cuplu sunt ca un dans, iar relația, scena acestui spectacol emoționant. Relația sănătoasă este ca un Tango, fiecare participant face câte un pas, echilibrul se strică atunci când numărul pașilor nu ține cont de ritm.
În această „coregrafie” avem implicată foarte puțină rațiune, multe proiecții, traume și stiluri de atașament. A fi îndrăgostit este similar cu a fi… drogat. Creierul nostru, în prima fază a îndrăgostirii, este inundat de substanțe chimice, hormoni și neurotransmițători: oxitocina, vasopresină, dopamină și modificări în nivelul serotoninei. „Hormonii iubirii” au rolul de a crea apropiere și de a consolida relația, iar prin recompensa pe care o primim din interacțiunea cu partenerul, crește nivelul dopaminei. Se mai întâmplă ceva interesant în creierul nostru, activitatea cortexului prefrontal, structura mai nouă, responsabilă de rațiune și planificare, scade, deci suntem predispuși să luăm deciIi impulsive și iraționale.
Iubirea este o proiecție a dorințelor, așteptărilor ( de cele mai multe ori, nerealiste) și, conform Teoriei Imago, o încercare de a rescrie povestea copilăriei noastre primind de la partenerul nostru ce nu am primit de la figurile principale de atașament.
Astfel ca ne vom alege partenerii în funcție de trăsăturile figurilor principale de atașament, în special cele provocatoare, care se cer vindecate cu ajutorul partenerului de viață.
Conform Teoriei atașamentului, dezvoltată de către John Bowlby, interacțiunile timpurii cu părinții sau alți membrii importanți, ne conturează o imagine despre lume ca fiind relativ sigură și predictibilă, sau, din contră amenințătoare și haotică. Avem nevoie de o „bază de siguranță”, a putea interioriza o legătură sigură cu ceilalți pentru a opera în lume.
Susan M. Johnson folosește acronimul A.R.E pentru a defini o legătură emoțională de calitate: accesibilitatea, receptivitatea și angajarea emoțională a figurilor de atașament. Stilul de atașament securizant, se va manifesta în relația de cuplu prin a fi confortabili cu apropierea și nevoia de a fi împreună cu ceilalți și a comunica coerent aceste nevoi. Dacă însă, persoanele de atașament nu au fost disponibile sau chiar amenințătoare, stilul de atașament va fi unul de tip anxios sau evitant, în funcție de ce strategie de supraviețuire se va activa: lupta sau fuga.
Un model de atașament în care este implicată traumatizarea de către figura de atașament, este cel dezorganizat (la copii) sau evitant temător la adulți). Acest tip de atașament este caracterizat de nevoie de conexiune si de distanță, deoarece în aceeași persoană s-a aflat atât sursa fricii, cât și soluția la frică.
„E important să ne cunoaștem propriul stil de atașament”
Dinamica anxios-evitant este des întâlnită în relațiile de cuplu: o persoană este temătoare să piardă și dornică de mai multă conexiune, în timp ce partenerul este mai retras și temător de a se pierde pe sine în relație. Nevoia autentică de conexiune și iubire este importantă pentru toți oamenii și calmează sistemul nervos, însă se va manifesta diferit în funcție de „bagajul emoțional” al fiecărei persoane. E important să ne cunoaștem propriul stil de atașament, dar și pe al partenerului, limbajele iubirii și cum are fiecare nevoie să se simtă iubit.
Așa cum Heidegger spune: „un om, o lume”, a forma un cuplu sănătos din două „lumi”, și o relație de iubire satisfăcătoare, presupune efort conștient și multă… muncă!
