Ucigașul nevăzut din România. Trei românce mor zilnic din cauza lui

9 mai 2023 7:02   Sănătate

Din nefericire, în țara noastră, este estimat că un număr de trei românce își pierd viața în fiecare zi din cauza cancerului ovarian. Simptomele acestuia sunt adesea unele comune, care fac boala una ușor de confundat. Diagnosticul vine, adesea, prea târziu. Medicul Antoanela Pop vorbește despre propria ei experiență cu acest tip de cancer.

Conform informațiilor oferite de către adevarul.ro, este estimat că undeva în jur de trei femei din țara noastră își pierd viața în fiecare zi, din cauza cancerului ovarian. Iar pe lângă faptul că această boală este una serioasă, diagnosticarea ei este, în sine, dificilă, deoarece simptomele inițiale sunt unele obișnuite, care o pot face ușor de ignorat. Medicul Antoanela Pop, care s-a confruntat cu această boală cu un deceniu în urmă, spune că a resimțit un mic disconfort abdominal și o stare de oboseală, cu șase luni înainte de diagnosticare, însă nu și-a putut imagina că acestea erau cauzate tocmai de cancer, ci le-a pus pe seama stresului de la locul de muncă.

Medicul mai spune că este crucial ca, odată ce această boală a fost depistată, să urmăm cu seriozitate instrucțiunile doctorului oncolog. Aceasta spune că a fost încurajată de rata ridicată de supraviețuire a acestei boli, iar pe lângă tratamentul medical, alimentația și nivelul de stres trebuie supravegheate cu strictețe, deoarece sunt importante pentru vindecare.

Simptomele fac această boală una greu de depistat

Medicul primar oncolog, dr. Dragoș Median, spune, conform sursei citate, că această boală are o gamă de simptome deloc specifice, care pot face doctorii să suspecteze cu totul alt tip de probleme, decât cancerul ovarian. El mai spune că aceast boală este una care nu poate fi prevenită, deoarece se poate declanșa și evolua extrem de repede, însă o echipă formată din mai mulți medici de diverse specialități, cum ar fi oncolog, chirurg, radiolog, etc, poate interveni eficient în salvarea vieții pacientului.

Deși în ultimii ani în țara noastră au fost importante noi metode de tratament, cancerul ovarian provoacă cele mai multe decese, atunci când vine vorba despre tipurile de cancer ginecologic. În ciuda faptului că majoritatea pacientelor au vârste de peste 50 de ani, s-a observat o creștere a numărului de femei tinere afectate de această boală.

Mai multe