Cum va ajuta tehnologia bionică persoanele cu deficiențe de vedere

14 februarie 2022 13:12   Tehnologie

În Australia, o turmă de oi s-a născut cu o modificare genetică ce le permitea să aibă o vedere foarte bună, fapt ce a dat naștere unui nou studiu, care are în vedere permiterea persoanelor cu deficiențe de vedere să poată vedea.

Replicând descoperirea anterioară, noua turmă și-a petrecut trei luni cu ochi bionici, artificiali, implantați chirurgical în spatele retinei. Aceste oi au făcut parte dintr-un studiu medical, care își propune să ajute oamenii cu anumite tipuri de orbire să poată vedea.

Cum funcționează ochii bionici?

Scopul specific al testului pe oi a fost de a observa dacă dispozitivul în cauză, Phoenix 99, a provocat vreo reacție fizică adversă. Conform studiilor incipiente, se pare că ochiul bionic a fost bine tolerat de către animale. Drept urmare, acum a fost făcută o cerere pentru a începe testarea la pacienți umani.

Proiectul este realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Sydney și Universitatea din New South Wales.

Phoenix 99 este conectat wireless la o cameră atașată la o pereche de ochelari, funcționând prin stimularea retinei unui utilizator. Retina este stratul de celule sensibile la lumină din partea din spate a ochiului, care transformă lumina în mesaje electrice, trimise la creier prin nervul optic și procesate în ceea ce vedem.

Dispozitivul Phoenix 99 este capabil să ocolească celulele retinei ce nu funcționează normal și să le „declanșeze” pe cele care încă sunt capabile să funcționeze.

„Nu au existat reacții neașteptate în jurul țesutului de lângă dispozitiv. Ne așteptăm ca acesta să rămână pe loc mulți ani”, spune Samuel Eggenberger, inginer biomedical la Școala de Inginerie Biomedicală a Universității din Sydney, potrivit BBC

Cel puțin 2,2 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de o formă de afectare a vederii, variind de la un nivel ușor, până la orbire totală, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Mai multe