Se scumpesc produsele Samsung cu 20%

18 mai 2022 11:23   Tehnologie
Ultima actualizare:

Produsele Samsung se vor scumpi cu 20%. Creșterea prețurilor ar urma să se aplice la orice dispozitiv electronic care utilizează componentele acestui producător.

De ce se scumpesc produsele Samsung cu 20%

Pe fondul unei crize economice tot mai mari, cu o inflație la nivel record în ultimii 20 de ani, locuitorii planetei au primit astăzi o nouă veste proastă. Una dintre cele mai populare companii din lume, Samsung Electronics, vrea să cească preţurile cu 20% pentru semiconductorii pe care îi produce pe bază de contract, scrie Reuters.

O astfel de majorare va avea un efect de domino, urmând ca creșterea prețurilor să fie resimțită în eticheta oricărui produs care utilizează componente Samsung.

Compania sud-coreeană este un jucător uriaș în industria semiconductoarelor. Samsung produce procesoare pentru o gamă largă de industrii, precum și produse de memorie, soluții de stocare și soluții de turnătorie care permit fabricarea altor produse semiconductoare, conform sursei citate.

Când se vor scumpi produsele care folosesc semiconducători Samsung

Proiectul face parte dintr-un efort la nivel de industrie de a creşte preţurile pentru a acoperi costurile în creştere ale materialelor şi logisticii. Măsura ar urma să fie aplicată din a doua jumătate a acestui an. Conform Reuters, Samsung Electronics a refuzat să comenteze pe această temă.

După cum menționam anterior, prețurile se vor scumpi la toate produsele Samsung, dar și la cele care folosesc cipuri fabricate de aceeași companie, pe bază de contract. Gigantul tech a încheiat negocierile cu unii clienți, iar cu alţii se află încă în discuţii.

Samsung crește prețurile la toate produsele sale. Compania este al doilea producător de cipuri din lume

Samsung Electronics este al doilea cel mai mare producător de cipuri din lume, după Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC). 

Mulți experți din industria tehnologiei consideră că criză globală a semiconductorilor va mai dura mult timp. Toate țările din lume înceracă să găsească soluții. Unele fac tot ce pot pentru a atage cât mai aproape jucători importanți de pe piață.

Recent, cea mai importantă economie din Europa, Germania, a anunțat că va acorda un ajutor de stat în valoare de 14 miliarde de euro pentru a-i atrage pe producătorii de semiconductori.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe