Trei ipoteze ale tragediei de la Ferma Dacilor. Mână criminală, accident sau neglijență

26 decembrie 2023 13:43   Actualitate

Trupurile a șase pesoane din cele opt dispărute în incendiul devastator de la Ferma Dacilor din Tohani, Prahova, au fost găsite printre rămășițele carbonizate ale pensiunii. Două persoane mai sunt căutate și la această oră, probabil un adult și un copil. Spunem probabil pentru că una dintre victime este aproape imposibil de precizat dacă este adult sau copil. Cei care nu s-au putut evacua sunt 5 adulți și trei copii. Cercetările asupra tragediei, care s-a declanșat la ora 5.45 în dimineața celei de a doua zi de Crăciun, vor începe imediat ce vor fi găsite și celelalte două persoane dispărute. Flăcările au fost stinse după șase ore. Între timp, se discută despre mai multe ipoteze. Este vorba despre o defecțiune la instalația de gaze sau o mână criminală? Un apropita al familiei a făcut o mărturisire cutremurătoare.

Prima ipoteză: Mâna criminală. Un turist a fost dat afară din pensiune

Un apropiat al familiei care administrează pensiunea Ferma Dacilor, afectată de incendiul în această dimineață, a făcut o declarație șocantă.

Bărbatul susține că peste noapte a izbucnit un scandal între doi soți. Mai mulți martori l-ar fi auzit pe bărbat când și-a amenințat soția că îi va da foc. Oamenii nu exclud ca tragedia să fi fost provocată de o mână criminală.

„Un client și-a bătut soția. A fost mare zarvă. Toată lumea a auzit țipetele femeii. A umplut-o pur și simplu de sânge, iar patronul i-a cerut imediat să plece. Bărbatul a părut că se liniștește, dar era foarte supărat că este dat afară. Nu excludem ca înainte de a părăsi pensiunea, acest bărbat să fi pus focul. În momentul în care a izbucnit incediul, pe la 5 dimineața, cam așa, toată lumea dormea în pensiune. Nu era nicio petrecere", au declarat mai mulți dintre clienții care închiriaseră camere pentru perioada Crăciunului, scrie Adevărul.

Defecțiune la centrala termică. A doua ipoteză

O altă ipoteză pe care anchetatorii o vor verifica are legătura cu instalația de gaze. Există voci care spun că în cursul zilei de ieri s-ar fi defectat.

„Cu o seară înainte i-a mutat pe cazați pentru că se stricase centrala și nu mai putea face cald și i-a mutat în altă parte unde avea căldură", a declarat tatăl unui angajat al pensiunii la Antena3.

A trei ipoteză: jarul din vatra grătarului

Anchetatorii vor verifica și dacă jarul aprins din vatra grătarului ar fi putut să aprindă focul, acesta fiind situat în imediata apropiere a imobilului, în totalitate construit din lemn. Este cea de-a treia ipoteză a incendiului de la Ferma Dacilor.

Pentru că există atât de multe incertitudini conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini ancheta.

La momentul izbucnirii incendiului, în pensiune se aflau 26 de persoane. Majoritatea au reușit să se autoevacueze, mai puțin opt care au rămas blocați în interior. Este vorba vorba despre 5 adulți și trei copii. La momentul acestei știri, pompierii au găsit printre rămășițele carbionizate ale pensiunii 6 dintre cei dispăruți, îngtre care cel puțin un copil.

În incendiu și-ar fi pierdut viața și fiul patronului, care este sportiv la Galați, potrivit Antena 3CNN.

Mai multe