VIDEO. O șoferiță de aproape 90 de ani a spulberat doi muncitori, la Timișoara

15 ianuarie 2024 12:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Un accident grav a avut loc la Timișoara, luni la ora prânzului. Doi muncitori care efectuau lucrări de reparaţii la un drum aflat la ieşire din oraș și care purtau veste reflectorizante, au fost izbiți în plin de o mașină. Amândoi au suferit mai multe fracturi. Șoferița care i-a lovit are 86 de ani, iar polițiștii au deschis un doar penal pe numele ei. 

Șoferița de 86 de ani conducea un Tico

Accidentul a avut loc în apropierea sensului giratoriu de la Ghiroda, la ieșirea din Timișoara. Soferița înaintată în vârstă, conducea un autoturism Tico, o mașină mică, fabricată la începutul anilor 2000. Femeia circula către Lugoj când i-a izbit pe cei doi muncitori de la Societatea de Drumuri Municipale Timişoara. Aceștia plombau gropile din zonă purtau veste reflectorizante, obligatorii când au de executat asemenea lucrări, transmite Opinia Timișoarei.

Izbitura a fost puternică. Drumarii au fost trântiți la pământ și amândoi au suferit răni grave. Conducătorii auto care treceau prin zonă și care au fost martori la accident au sunat la 112. La fața locului au sosit echipaje de pompieri și poliție, dar și doua Ambulanțe. Bărbații, care au fost grav răniți, au fost transportați la spital. 

Muncitorii au vârste de 55, respectiv 61 de ani, iar medicii spun că amândoi s-au ales cu picioarele rupte, după ce au fost loviți de mașina șoferiței veterane, relatează presa locală. Unul dintre ei a fost supus imediat unei intervenții chirurgicale. 

Dosar penal la 86 de ani

Și șoferița de 86 de ani a fost transportată la spital pentru o evaluare medicală, având în vedere vârsta foarte înaintată. 

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul. Cu siguranță, vârsta foarte înaintată a șoferinței este unul din factorii care a dus la producerea accidentului.  

Mai multe