VIDEO Un cetățean francez s-a aruncat dintr-o mașină pe Autostrada A1 și este în comă. Ce a aflat poliția
Poliția din Arad a deschis o anchetă și cercetează împrejurările în care un cetățean fracenz s-ar fi aruncat dintr-o mașină în timp ce aceasta rula cu viteză pe autostrada Deva-Nădlac. Bărbatul este în comă, iar pronosticul medicilor este rezervat. Poliția a stat de vorbă cu iubita francezului care este Bulgaria și care se afla la volan în momentul în care francezul a plonjat din mașină.
Ce a aflat poliția
Cetățenaul francez are 62 de ani și este acum în comă la spital. El a suferit răni foarte grave în momentul impactului cu solul după ce s-ar fi aruncat dintr-un autoturism în mers pe autostrada A1, în zona municipiului Arad.
În imagini se observă cum o mașină apare de sub pod, iar un bărbat se rostogolește în urma ei pe o distanță lungă, apoi rămâne inert pe asfalt, în timp ce alte mașini trec pe lângă el.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Arad, francezul are 62 de ani şi era pasager pe locul din dreapta din faţă.
„Serviciul de Ambulanță Județean Arad a fost solicitată să intervină joi, 28 septembrie, în jurul orei 11:30, pe Autostrada A1, sensul de mers Arad-Nădlac. Șoferii au observat un bărbat întins pe asfalt, apelând numărul de urgență 112. La fața locului, echipajul medical de pe ambulanță a găsit un bărbat de 62 de ani, cetățean francez, aflat în stare comatoasă”, a transmis SAJ.
Bărbatul s-ar fi certat cu iubita
În imagini video care circulă în mediul online se vede cum autoturismul circulă cu viteză în momentul în care bărbatul cade pe partea carosabilă şi se rostogoleşte aproximativ 20 de metri.
Referitor la acest incident, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a transmis că se fac cercetări. Surse din rândul anchetatorilor au declarat că iubita francezului, care este din Bulgaria, a spus că bărbatul a sărit din maşină după ce au avut o ceartă, relatează Agerpres.