Adolescentul tău este lipsit de motivație? Psiholog Gabriela Răileanu îți spune cum îl poți ajuta: „Au nevoie de sprijin, dar și de responsabilitate”

Motivația adolescenților față de școală este un subiect care preocupă tot mai mult părinții și profesorii. În ultimii ani, mulți tineri par mai puțin implicați în activitățile școlare, iar explicațiile sunt adesea simplificate prin etichete precum „lipsă de interes” sau „lene”. În realitate, fenomenul este mult mai complex și are legătură cu schimbările din societate, influența mediului online, presiunea performanței și modul în care adolescenții își construiesc identitatea și sensul personal. În acest interviu, psihologul și psihoterapeutul Gabriela Răileanu explică de ce apare demotivarea la adolescenți, ce rol joacă „cultura succesului rapid” și cum influențează relația cu profesorii sau sistemul educațional nivelul de implicare al elevilor. 

Adolescentul tău este lipsit de motivație? Cum îl poți ajuta

Click: Observăm tot mai des adolescenți care par lipsiți de motivație față de școală. Ce se întâmplă, de fapt?

În primul rând, este important să spunem că adolescenții nu sunt „leneși” prin definiție. De multe ori, în spatele lipsei de motivație există confuzie, oboseală emoțională, anxietate sau o lipsă de sens. Ei trăiesc într-un mediu extrem de dinamic, în care recompensa rapidă este la un click distanță. În comparație cu acest ritm, școala – care presupune efort susținut și rezultate vizibile în timp – poate părea dificilă sau lipsită de atractivitate.

În plus, pentru unii tineri, anumite abilități esențiale se construiesc încă din copilărie: capacitatea de a rămâne într-o sarcină chiar și atunci când nu este cea mai plăcută, toleranța la frustrare, disciplina internă. Dacă aceste lucruri nu au fost exersate suficient, adolescentul poate avea dificultăți reale în a susține efortul școlar pe termen lung.

Click: Cât de mult influențează „cultura succesului rapid” această situație?

Influența este semnificativă. Adolescenții cresc într-un mediu în care vizibilitatea, validarea și recompensa sunt aproape imediate. Pe rețelele sociale, succesul pare rapid, spectaculos și lipsit de etape intermediare. Vedem povești despre oameni care „au reușit peste noapte”, despre câștiguri financiare timpurii, despre faimă instantă. Rareori se vorbește despre munca din spate, despre eșecuri, despre proces.

Școala funcționează pe logica amânării recompensei: înveți azi, rezultatele apar mai târziu. Cultura succesului rapid funcționează invers: postezi azi, primești validare în câteva secunde.

Această discrepanță poate genera frustrare și nerăbdare. Un adolescent poate ajunge să creadă că, dacă progresul nu este imediat vizibil, înseamnă că nu este suficient de bun sau că nu merită să continue. În realitate, dezvoltarea competențelor solide – academice sau personale – presupune repetare, perseverență și toleranță la disconfort.

Întrebare: Putem pune responsabilitatea exclusiv pe generația actuală pentru lipsa de răbdare și orientarea spre rezultate rapide?

Este important să nu culpabilizăm generația actuală. Ei nu au ales contextul în care cresc. Rolul nostru, ca adulți, este să îi ajutăm să dezvolte echilibru între dorința firească de rezultate rapide și înțelegerea valorii construcției pe termen lung.

În plus, sunt și alți factori care intervin.

Click: Este unul dintre acești factori sistemul educațional?

Lumea actuală cere competențe precum gândirea critică, adaptabilitatea, colaborarea, creativitatea. În multe situații, școala rămâne centrată pe transmiterea de informații, memorarea acestora și evaluare standardizată. Informația este la îndemână acum și poate ar trebui să ne concentrăm mai mult pe cum putem face legături, cum o putem utiliza.

În același timp, trebuie să fim corecți: nici profesorii nu lucrează într-un context ușor. Ei sunt supuși presiunii curriculare, volumului mare de conținut, claselor numeroase și uneori lipsei de resurse. Așteptarea ca profesorul să devină permanent „spectacol”, să concureze cu dinamica rețelelor sociale sau să se transforme într-un entertainer este nerealistă.

Cred că soluția nu este să mutăm responsabilitatea exclusiv într-o singură direcție, ci să construim punți între elevi, profesori și părinți.

Click: Ce rol joacă relația elev–profesor în menținerea motivației?

Un rol esențial. Motivația crește acolo unde există relație, respect reciproc și siguranță emoțională. Dacă adolescentul simte că este văzut, ascultat și tratat cu respect, va fi mai deschis să se implice. În același timp, este important ca și profesorul să fie respectat. Din păcate, uneori observăm o erodare a autorității bazate pe respect, ceea ce face procesul educativ și mai dificil.

Respectul nu înseamnă rigiditate sau teamă, ci recunoașterea rolurilor și a responsabilităților fiecăruia. Adolescenții au nevoie de limite clare, dar și de dialog autentic.

Click: Care sunt cauzele psihologice frecvente ale demotivării la liceeni?

Adolescența este o perioadă de redefinire a identității. Tinerii își pun întrebări despre cine sunt și ce vor să devină. Dacă nu văd legătura dintre școală și propriul viitor, implicarea scade.

Se adaugă anxietatea de performanță, perfecționismul, frica de eșec sau chiar epuizarea. Unii adolescenți preferă să spună „nu îmi pasă” decât să riște să încerce și să nu reușească. Lipsa motivației poate fi, uneori, un mecanism de protecție.

Click: Ce pot face concret părinții?

În primul rând, să asculte. Nu doar să întrebe „Ce notă ai luat?”, ci „Cum te simți la școală?”. Să normalizeze efortul, să valideze frustrările și să încurajeze perseverența. De asemenea, este important să cultive încă din copilărie obiceiul de a duce la capăt sarcini, chiar și pe cele mai puțin plăcute. Viața nu va fi mereu compusă doar din activități interesante, iar capacitatea de a rămâne într-o sarcină este o resursă psihologică valoroasă.

Click: Ce mesaj ați transmite cititorilor – părinți, profesori și adolescenți?

Motivația nu este o scânteie care apare spontan, ci un proces care se construiește în timp, prin relații sănătoase, sens și încredere. Adolescenții au nevoie de sprijin, dar și de responsabilitate. Profesorii au nevoie de respect și susținere. Părinții au nevoie de răbdare și echilibru.

Cred că atunci când reușim să vedem complexitatea situației și să rămânem empatici unii cu alții, putem transforma lipsa de motivație într-o oportunitate de dialog și creștere. Educația nu este doar despre performanță, ci despre formarea unor tineri capabili să gândească, să simtă și să își asume propriul drum.