#Exclusiv Click!

Cine o însoțește mereu pe Bibi la toate evenimentele. Artista nu pleacă niciodată singură

20 august 2024 9:01   Interviurile Click!

Bibi (22 de ani) este nedespărțită de mama ei atunci când merge la evenimente și concerte.

Așa s-a întâmplat și zilele trecute când tânăra artistă, extrem de iubită de adolescenți, a ajuns la Râmnicu Vâlcea, acolo unde a susținut un concert la We Love Music Festival. A cântat pentru a doua oară pe Platoul Fețeni și a făcut senzație. Am aflat astfel chiar de la Bibi ce o face fericită, care este obsesia ei și cât de liniștită se simte acum.

Anul ăsta parcă a fost așa, anul tău. Ai făcut foarte multe chestii, ai lansat multe piese, nu?

Da, mulțumesc!

Ai avut și concertul de la Arenele Romane, acum We Love Music. Cum resimți turneul? 

Îmi doresc să zic că este primul an al meu, din cele ce vor urma, ca să zic așa, pentru că am o echipă minunată, o echipă foarte frumoasă și sunt recunoscătoare, în special pentru managerul meu, Marius Chină. Am fost foarte full, am avut parte de cel mai frumos concert din viața mea, la Arenele Romane. Prima ediție a fost minunată, a fost de vis și vă așteptăm și la a doua ediție, bineînțeles, o să fie și la anul. Am avut turneu prin țară și acum vara este full, la fel, sunt plecată prin toată țara, foarte multe concerte, aglomerată, fix așa cum îmi place mie, să fiu full de activități.

Ai avut și un pic de vacanță în Grecia, unde ai fost?

Da, în Santorini, am fost plecată 10 zile și m-am relaxat.

Se simte bine în vacanțele cu părinții

Mai urmează ceva în acest sens?

Momentan nu, dar mi-aș mai dori să plec câteva zile cu prietenii prin Barcelona. Cert este că o să mai plec câteva zile înainte de un concert pe care o să-l am la Satu Mare, o să plec cu părinții mei tot prin acea zonă și apoi o să legăm cu concertul de la Satu Mare, dar cam atât. Mi-aș mai dori să mai existe cât mai multe vacanțe pentru că îmi place să călătoresc și îmi doresc să văd cât mai mult lumea.

Mai mergi în vacanță cu părinții? Mama ta e oricum mereu cu tine, nu? Cum vă înțelegeți?

Foarte bine, suntem cele mai bune prietene, aș putea să zic că suntem cei mai buni prieteni, suntem toți trei, eu, mami și tati și, da, merg cu ei în vacanțe, îmi place foarte mult, mă simt foarte bine, mă simt că și cum n-aș pleca cu părinții.

Mama ta cred că știe toate secretele tale!

Da, e singură persoană care chiar știe „full HD” toate secretele mele.

Ziceai că ești pasionată pe lângă muzică și de parfumuri. Colecționezi parfumuri?

Obsesia mea sunt parfumurile, am și eu două obsesii mari și late, muzica și parfumurile.

Atunci când vrei să te relaxezi, când nu ai concerte, dacă nu ai timp să mergi în vacanță, ce faci tu pentru sufletul tău?

Citesc, îmi place foarte mult să citesc și lucrul ăsta mă relaxează. Sau dacă nu citesc, alerg, este un lucru pe care mi l-am format în ultima perioadă, ca să simt așa că am mereu timp pentru mine, în fiecare dimineață aproape, că am și dimineți în care nu pot, dar aproape în fiecare dimineață alerg și este un lucru așa pe care îl fac pentru sufletul meu.

Adoră urzicile cu mămăligă făcute de mama ei

Mergi la sală, ai timp?

Îmi place mai mult să alerg, să mă simt în natură. La sală știu că dacă mă duc și stau acolo închisă, o să simt ca și cum fac ceva obligată și nu mi-aș dori să simt acest lucru atunci când am grijă de corpul meu și de sănătatea mea psihică și fizică.

Ești adepta dietelor?

Nu, pentru că știu că nu pot să țin diete, sunt o persoană foarte pofticioasă.

Ce-ți place să mănânci? Mai scapi la fast food, la chestii de genul acesta?

Nu prea sunt mare-mare fan fast food, bineînțeles, mai sunt dăți în care mănânc, dar să zic așa, mare fană, sunt mare fană a urzicilor. Urzici cu mămăligă făcute de mămica mea!

Vine piesa nouă!

Lansez o piesă nouă, fix acum, la We Love Music Festival. Este următoarea piesă pe care o să o lansez în septembrie, se numește “Nebună” și vă invit cu drag să o ascultați atunci când se va lansa. Până atunci o puteți găsi pe TikTok și aștept cât mai multe TikTok-uri pe sound, pentru că este o piesă de suflet, o piesă la care eu țin extraordinar de mult.

Cât de recunoscătoare ești tu și până la vârsta asta, căsuță ți-ai luat, ce-ți mai dorești?

Nu-mi mai doresc absolut nimic. Îmi doresc pur și simplu să fiu sănătoasă, să fiu cât mai ocupată, să am cât mai multe concerte, pentru că aceste lucruri mă fac pe mine foarte fericită. Așa că tot ce-mi doresc este să fiu fericită, să fiu plină de activități. Sunt în sfârșit foarte liniștită și foarte... Mă simt așa, că sunt, în sfârșit, la locul meu în lumea asta!

Mai multe